ASF va avea o nouă politică de recrutare şi promovare a personalului începând cu 1 iulie 2014
Potrivit unui comunicat al ASF remis luni AGERPRES, printre cele mai importante aspecte pe care le reglementează noua politică în materie de resurse umane se numără metodele de recrutare şi selecţie pentru ocuparea posturilor vacante, principiile pe care se bazează recrutarea şi selecţia viitorilor angajaţi, criteriile generale de eligibilitate, precum şi condiţiile pe care candidaţii trebuie să le îndeplinească pentru ocuparea unor funcţii de conducere în cadrul ASF.
‘ASF este o instituţie de excelenţă şi de aceea vrem ca toţi cei care lucrează în cadrul Autorităţii să fie specialişti de înaltă ţinută morală şi profesională. Noua procedură de recrutare şi selecţie stabileşte criterii şi metodologii care ne vor ajuta să avem în cadrul organizaţiei, în proporţie majoritară, profesionişti desăvârşiţi’, a declarat preşedintele ASF, Mişu Negriţoiu.
Conform ‘Politicii de recrutare şi selecţie pentru ocuparea posturilor în structura organizatorică a ASF’, care intră în vigoare de la 1 iulie 2014, ocuparea posturilor vacante în cadrul Autorităţii se face printr-o selecţie externă şi internă desfăşurată simultan, pentru a asigura echilibru, competitivitate şi deschidere către piaţă.
Recrutarea în ASF se face prin concurs (test profesional, evaluarea compatibilităţii cu postul prin testare psihometrică şi interviu, interviul socio-profesional) la care participă cel puţin trei candidaţi interni şi externi pentru fiecare post în parte.
De asemenea, ASF a lansat şi Programul Tinere Talente, dedicat atragerii de tineri absolvenţi ai facultăţilor, masteratelor, doctoratelor de profil, precum şi recrutării de tineri angajaţi care să se implice în procesul de redresare şi dezvoltare a instituţiei.