ASF va derula un test de stres pentru 74 de fonduri de investiţii deschise şi 29 de fonduri de investiţii închise

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a decis efectuarea unui test de stres la care vor participa 74 de fonduri deschise de investiţii şi 29 de fonduri închise de investiţii autorizate în România şi care va avea ca dată de referinţă 31 martie 2016, se arată într-un comunicat al ASF transmis, marţi, Agerpres.
Economica.net - mar, 26 apr. 2016, 12:40

‘Acest demers se aliniază obiectivelor strategice ale Autorităţii, pentru perioada 2016 – 2018, care vizează creşterea încrederii consumatorilor faţă de pieţele şi instrumentele financiare nebancare, precum şi consolidarea stabilităţii şi o funcţionare sănătoasă a pieţelor. Scopul exerciţiului este de a testa senzitivitatea acestor entităţi la condiţii extreme privind riscul de piaţă, riscul de contrapartidă şi riscul de lichiditate, în vederea evaluării şi, totodată, a creşterii capacităţii de reacţie a administratorilor în faţa unor situaţii excepţionale’, se menţionează în comunicat.

Pe de altă parte, ASF menţionează faptul că exerciţiul nu reprezintă un test de tipul ‘pass or fail’ (treci sau pici -n.r.) şi nu vizează luarea de măsuri de supraveghere de tipul sancţiunilor în urma rezultatelor constatate.

‘Testul urmăreşte să identifice şi, ulterior, să aplice noi proceduri care să conducă la îmbunătăţirea capacităţii fondurilor participante de gestionare a lichidităţii şi riscurilor investiţionale. Din aceste considerente, este esenţială înţelegerea amplitudinii cu care ar putea fluctua valoarea activelor şi valoarea unităţii de investiţie, în condiţii adverse extreme pe pieţele financiare’, se mai arată în comunicat.

În plus, potrivit ASF, în cadrul exerciţiului va fi testată şi capacitatea fondurilor de a face faţă, pe termen scurt, unei valori excepţional de ridicate a răscumpărărilor, în condiţii de lichiditate redusă şi cu volatilitate în creştere pe pieţele financiare.

‘În egală măsură, exerciţiul urmăreşte şi identificarea potenţialelor efecte de runda a doua pe care eventuale acţiuni de vânzare rapidă şi forţată a activelor le-ar putea avea asupra preţurilor activelor şi, implicit, asupra celorlalţi participanţi la pieţe’, mai subliniază ASF.

Conform comunicatului, informaţiile necesare pentru analizarea impactului factorilor de stres vor fi colectate de la fondurile participante în baza unei metodologii care va face în perioada următoare obiectul consultării cu societăţile de administrare a investiţiilor. Rezultatele şi eventualele măsuri necesare pentru îmbunătăţirea procedurilor de management al riscurilor vor fi anunţate până la finalul acestui an.

‘Coordonarea acestui exerciţiu va fi în sarcina unui Grup de Coordonare şi Implementare (GCI) ce va fi alcătuit la nivelul ASF’, se mai arată în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
Ucrainienii au atacat cu drone un centru de instruire de la centrala nucleară Zaporojie
Ucrainienii au atacat cu drone un centru de instruire de la centrala nucleară Zaporojie
Drone ucrainene au atacat duminică seara un centru de instruire de la centrala nucleară Zaporojie, a anunțat luni administrația instalată de Moscova la unitatea respectivă, conform Reuters și......
Nouă scumpire a carburanților în benzinării, în așteptarea marii scumpiri de la 1 august. Cât costă acum benzina și motorina
Nouă scumpire a carburanților în benzinării, în așteptarea marii scumpiri de la 1 august. Cât costă acum benzina ...
Prețul motorinei a crescut azi, pentru a doua oară în această lună, la benzinăriile din România, cu două săptămâni ...
Bulgaria extinde funcțiile camerelor video de trafic. Acestea vor înregistra atât viteza cât și circulația pe banda de urgență
Bulgaria extinde funcțiile camerelor video de trafic. Acestea vor înregistra atât viteza cât și circulația pe banda ...
Oficialitățile de la sud de Dunăre au anunțat că din această săptămână vor fi emise amenzi pentru încălcările ...
Paul Stănescu a spus că partidele din coaliție trebui să discute serios despre cine și cât trebuie să ducă povara reducerii deficitului
Paul Stănescu a spus că partidele din coaliție trebui să discute serios despre cine și cât trebuie să ducă povara ...
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a afirmat, sâmbătă, că partidele din coaliție trebuie să se așeze la masă ...