ASF va stabili în 30 de zile tarifele maxime ale RCA. În Ordonanţa publicată în Monitor a apărut o eroare, va fi corectată

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) va stabili, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a OUG, tarifele maxime de primă pe categorii de vehicule ce urmează a se aplica de către societăţile de asigurare care practică RCA, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei remis, marţi, Agerpres.
Economica.net - mar, 20 sept. 2016, 13:36
ASF va stabili în 30 de zile tarifele maxime ale RCA. În Ordonanţa publicată în Monitor a apărut o eroare, va fi corectată

‘Prin coroborarea art. 18 alin. 2 cu art. 36 alin. 3 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 54/19.09.2016, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) va stabili, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a OUG, tarifele de primă (maxime) pe categorii de vehicule ce urmează a se aplica de către societăţile de asigurare care practică RCA. Acestea vor fi adoptate, conform art. 4 alin. (3) din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată, prin Hotărâre de Guvern la propunerea ASF şi cu avizul Consiliului Concurenţei şi al Ministerului Finanţelor Publice’, se arată în comunicat.

Potrivit acestuia, dintr-o eroare materială, art.18 alin. 2 din OUG nr. 54/19.09.2016 face referire la art. 34 alin. 3, în loc de art.36, alin. 3, iar această eroare va fi corectată în Monitorul Oficial.

În textul publicat în Monitorul Oficial, articolul 18, alin. 2 spune că ‘pentru o perioadă de 6 luni, calculată la data expirării termenului prevăzut la art. 34 alin (3), ASF va calcula un tarif de referinţă, cu un caracter orientativ, trimestrial, pe baza daunei medii determinate statistic pentru fiecare categorie de vehicul în parte, pe baza plăţilor efective de daune achitate de către asigurătorii RCA din piaţă şi raportate la frecvenţa statistică a producerii evenimentelor pe categoria segmentelor de vehicule. ASF va publica tarifele de referinţă, dauna medie şi frecvenţa statistică a producerii evenimentelor, pe categorii de vehicule. ASF va evalua efectele acestei măsuri şi va întocmi un raport ce va fi înaintat Consiliului Concurenţei’.

Eroarea precizată de ASF în comunicat se referă la faptul că articolul 34, alin. 3 vorbeşte despre Biroul Asigurătorilor Auto din România (BAAR) şi spune că ‘persoanele care s-au subrogat în drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse în condiţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) nu pot să depună cereri de despăgubire la BAAR’.

La articolul 36, alin. 3, respectiv modificarea care va avea loc în textul ordonanţei, se spune că în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă ASF va stabili tarifele de primă (maxime) pe categorii de vehicule ce urmează a se aplica de către societăţile de asigurare RCA. ‘Acestea vor fi adoptate conform art. 4, alin. (3) din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată’.

FORT, UNTRR, APTE2002 şi APULUM au protestat, săptămâna trecută, în întreaga ţară, inclusiv în Piaţa Victoriei din Capitală, nemulţumite de creşterea tarifelor RCA.

După mai bine de şapte ore de proteste, transportatorii au negociat cu Autoritatea pentru Supraveghere Financiară (ASF) ca tariful ţintă pentru poliţele RCA să fie de aproximativ 7.500 lei/an pentru autoutilitare de peste 16 tone, clasa bonus-malus B0.

Guvernul a adoptat, în data de 14 septembrie, o Ordonanţă de Urgenţă în problema RCA care prevede, printre altele, îngheţarea preţurilor la primele de asigurare pe o perioadă de şase luni. Actul normativ a fost publicat, luni seară, în Monitorul Oficial.

Te-ar mai putea interesa și
Donald Trump șochează iar. Spune că nu îi pasă absolut deloc de creșterea prețurilor
Donald Trump șochează iar. Spune că nu îi pasă absolut deloc de creșterea prețurilor
Preşedintele american Donald Trump a declarat sâmbătă că "nu-i pasă deloc" de eventualele creşteri ale preţurilor maşinilor în Statele Unite în urma impunerii de taxe vamale asupra......
Elon Musk dă foc întregii lumi. Proteste în fața magazinelor Tesla
Elon Musk dă foc întregii lumi. Proteste în fața magazinelor Tesla
Mai multe sute de manifestanţi s-au adunat sâmbătă în faţa magazinelor Tesla din Statele Unite, în cadrul a unei zile ...
Anunț pentru toți românii cu card la Raiffeisen! Ce trebuie să faci ca să nu plătești comision la bancomat
Anunț pentru toți românii cu card la Raiffeisen! Ce trebuie să faci ca să nu plătești comision la bancomat
Ce trebuie să faci ca să nu plătești comision comision la bancomat dacă ai card la Raiffeisen? Aproximativ 90% dintre ...
Orașul mic din România în care se investesc 100 de milioane de euro. Gypsy Kings și Loredana vor fi acolo
Orașul mic din România în care se investesc 100 de milioane de euro. Gypsy Kings și Loredana vor fi acolo
Anul acesta, Festivalul Piraților, ediția a 8-a, care se va desfășura la Sulina între 15-18 mai, va fi extins la 4 zile ...