Românii strângători au 698 euro, în medie, în conturile de pensii private

Economica.net
20 05. 2013
bani__euro__bancnote_84798100_82904300

Dacă se iau în calcul toţi cei pentru care s-a efectuat cel puţin un virament, valoarea medie a contului de pensii private este de 421 de euro.

Directorul general al Allianz Ţiriac Pensii Private, Crinu Andănuţ, a atras atenţia că, dacă nivelul de contribuţii la pensiile private nu va creşte, românii nu vor simţi la pensie ‘mai nimic’ în buzunare.

Potrivit vicepreşedintelui ASF, anul viitor ar putea fi introdus sistemul cu mai multe fonduri administrate de un singur administrator, cu grad de risc diferit şi cu trecerea graduală a participaţiilor dintr-un fond în altul, în funcţie de vârstă, banii urmând să fie plasaţi într-un fond cu grad de risc scăzut când se apropie pensionarea.

De asemenea, există un proiect de lege privind pensiile ocupaţionale, va trebui să apară legea plăţii pensiilor, ar trebui să crească deductibilitatea la pensiile private facultative peste nivelul actual de 400 de euro şi să fie găsite soluţii de plată mai funcţionale decât în prezent, a mai spus Giurescu.

Primele contribuţii pe Pilonul II de pensii private au fost virate în urmă cu cinci ani. Maturitatea sistemului se atinge pe la 20-25 de ani.