ASF analizează contractele dintre asigurători şi reţelele de service-uri partenere. Pe RCA sunt reparate la parteneri 40% din cazuri

21 01. 2018
calin_mihai_rangu___32_62574800

Din practica pieţei şi din nenumăratele reclamaţii trimise de consumatori se ştie că, de multe ori, contractele dintre societăţile de asigurări şi service-uri pot fi în defavoarea clienţilor. Un asigurător poate oferi de exemplu un discount la poliţa CASCO, discount condiţionat de efectuarea eventualelor reparaţii ale maşinii la unul dintre service-urile agreate de asigurător. Există însă şi practica ca societatea de asigurare, pentru a avea control asupra preţurilor, să treacă în contractul cu unitatea reparatoare un comision contra utilizării unor piese mai ieftine în timpul reparaţiilor. „O astfel de practică poate fi un conflict de interese generat de remunerare, în care părțile se înțeleg asupra unor avantaje financiare referitor la un terț, asiguratul, care nu e parte a înțelegerii. Deci, noi nu căutăm să interzicem contractele de parteneriat, ele sunt normale, dar asiguratorii trebuie să informeze consumatorii corect,complet și transparent despre astfel de înțelegeri, astfel încât contractanții să aleagă în cunoștință de cauză. De asemenea reparațiile trebuie să fie realizate în aşa fel încât vehiculul să respecte criteriile de siguranță rutieră și calitatea să primeze şi nu interesul comercial, soluția tehnică trebuie stabilită de service și nu impusă de alții”, a răspuns Călin Rangu, directorul Direcţiei de supraveghere intermediari, scheme de garantare şi monitorizarea regulilor de conduită întrebărilor ECONOMICA.NET.

Surse din cadrul subgrupului de lucru pe RCA din cadrul Grupului consultativ ne-au declarat că, la ultima şedinţă, au fost analizate răspunsurile la un chestionar cu peste 25 de întrebări la care au răspuns cele 13 societăţi de asigurări care vând poliţe RCA şi CASCO. Astfel, s-a constat că în cele nouă societăţi care practică RCA, ponderea vehiculelor reparate prin unităţile reparatorii partenere în totalul dosarelor de daună avizate în 2017 se situează în majoritatea cazurilor în jurul valorii de 40%.Interesant este că, cea mai mare pondere a vehiculelor reparate prin service-urile proprii îi aparţine societăţii Groupama, de aproximativ 85%, societate care deţine doar 5,42% din piaţa de RCA și nu înregistrează reclamații la ASF, deci nu neapărat existența contractelor de parteneriat poate determina probleme. Ea este urmată îndeaproape de liderul pieţei şi al reclamaţiilor, City Insurance, cu aproximativ 70% pondere. În rest, societăţile de asigurări se situează în jurulvalorii de 40%, chiar cu un minim al acestei ponderi înregistrat de Euroins, sub 30%. Fiind vorba de RCA, care acoperă riscul către terţi, este totuşi firesc ca ponderea vehiculelor reparate prin service-uri proprii să nu fie prea mare. În fond, păgubitul primeşte poliţa de la asigurat şi îşi repară maşina unde vrea.

Nu aceeaşi este situaţia în cazul poliţelor CASCO. Aici, majoritatea ponderilor vehiculelor reparate în service-urile partenere raportate de societăţile de asigurări sunt de 80%-90%. Între 80% şi 100% ponderea daunelor CASCO rezolvate prin unităţile reparatoare sub contract se regăsesc Allianz Ţiriac, Generali, Groupama, Omniasig, Ergo sau Grawe. Discrepanţa ponderilor dintre cele două tipuri de poliţe pare să îi îndreptăţească pe reprezentanţii ASF să solicite contractele dintre asigurători şi service-urile partenere pentru a vedea dacă nu cumva practica comisioanelor lucrează în dauna consumatorului finaL. Călin Rangu declară că „este normal ca asiguratorii să încerce minimizarea cheltuielilor cu daunele, care în final se regăsesc în prețul plătit de client, iar un preț mai mic este dorit de către toată lumea, dar atât prețul cât și prestația trebuie să fie corecte, transparente, deciziile să fie luate de asigurat sau păgubit la alegerea acestuia şi nu impuse”.

În rest, răspunsurile la chestionar ilustrează o relaţie de colaborare bună între părţile implicate, asigurătorii precizând că tratează în mod similar service-urile cu care au contracte de colaborare şi pe cele cu care nu au şi că evită conflictele de interese. Asirom, Allianz, Omniasig şi Garanta au dezvoltat chiar o interfaţă web securizată, prin care unităţile reparatoare comunică online cu asigurătorii. Garanta chiar menţionează eliberarea maşinii în baza acordului de plată. Asigurătorii spun chiar că sunt asigurate condiţiile de transparenţă şi informare a beneficiarilor, la Omniasig existând chiar un departament specializat care răspunde solicitărilor privind instrumentarea şi plata dosarelor de daună.

Dintre cei 9 asigurători care vând RCA, 5 au spus că nu au identificat diferenţe de tratament ale unităţilor reparatoare în procesul de reparaţie al unei masini asigurate CASCO sau RCA, în timp cel alte patru societăţi au menţionat diferenţe de tratament în funcţie de tipul poliţei. Majoritatea reclamaţiilor asigurătorilor sunt legate însă doar de service-urile nepartenere. Astfel, Allianz Ţiriac şi Generali reclamă preţ dublu sau triplu faţă de preţul pieţei, adaosuri de până la 300%, soluţii tehnice inadecvate, lipsă de dialog, costuri cu mult peste media pieţei pentru închirieire maşină la schimb, etc. Şi City Insurance şi Omniasig se plâng de tarife de manoperă diferenţiate, de tarife orare şi adaosuri la piese diferenţiate.

Asigurătorii au spus în general că nu acordă discount-uri sau stimulente financiare/nefinanciare service-urilor în funcţie de tipul pieselor şi soluţiilor tehnice agreate. La unii există în cadrul contractelor o taxă de manipulare, care diferă procentual în funcţie de calitatea pieselor înlocuite în reparaţie, însă calitatea pieselor e stabilită de unitatea reparatorie. Chiar dacă reconstatările solicitate de către service-uri în urma procesului de constatare prin intermediul specialistului constatator, care a devenit semi-autonom şi în perioada următoare se dorește a i se asigura independența totală, se menţine la un nivel scăzut, este de remarcat că Generali a raportat o pondere de 60% a reconstatărilor solicitate de service-urile nepartenere asigurătorului, alții având şi o ponderede 5-10%, dar majoritatea menționând un procent de 1% reconstatări din total daune care sunt refuzate la plată.

De asemenea, este de remarcat deschiderea unora dintre asigurători faţă de un dialog cu reprezentanţii RAR pentru clarificarea aspectelor referitoare la reglementarea activitaţii de reparaţii vehicule, cealaltă parte considerând că nu este necesară implicarea RAR în procesul de identificare a unor soluţii tehnice pentru soluţionarea unui dosar de daună, ci doar să licenţieze corespunzător unităţile reparatoare.

Piaţa asigurărilor din România şi-a continuat trendul de creştere şi în primele nouă luni ale acestui an, societăţile de asigurare autorizate şi reglementate de ASF înregistrând un total al primelor brute subscrise (PBS) de 7,32 miliarde de lei, cu 6% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, informează Autoritatea de Supraveghere Financiară.