Asia, în stare de „alertă maximală”, din cauza noului virus descoperit în China
De la Bangkok la Hong Kong şi din Singapore la Sydney, autorităţile locale operează controale sistematice ale persoanelor care sosesc pe aeroporturi venind din zonele cu risc, după ce Beijingul a confirmat că acest nou tip de coronavirus este transmisibil între oameni.
China a recenzat marţi 77 de cazuri noi, ridicând numărul total al acestora la aproape 300, în timp ce boala a făcut alte trei victime în oraşul Wuhan, epicentrul epidemiei, care a contaminat mai multe alte persoane în Japonia, Coreea de Sud şi Thailanda. Tot marţi, a fost raportat şi primul caz în Taiwan.
Alţi 922 de pacienţi rămân sub observare în spitale chineze, potrivit cifrelor comunicate de autorităţile sanitare.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) se reuneşte miercuri pentru a decide dacă trebuie să declare „urgenţă de sănătate publică de anvergură internaţională”.
Autorităţile din Thailanda au implementat detectoare termice obligatorii pe aeroporturile din Bangkok, Chiang Mai, Phuket şi Krabi, pentru pasagerii care provin din zonele chineze expuse riscului.
Într-un comunicat, ministrul thailandez al Sănătăţii, Anutin Charnvirakul, a anunţat că aceşti pasageri erau controlaţi „fără excepţie” şi plasaţi sub observare, în carantină, timp de 24 de ore, dacă prezintă semne de febră.
„Alertă maximală”
Thailanda primeşte un sfert din cursele aeriene internaţionale care decolează din Wuhan, oraş cu 11 milioane de locuitori, unde boala a fost detectată pentru prima dată, în luna decembrie, într-o piaţă.
Cu ocazia Anului Nou Chinezesc, care începe în acest weekend, aproximativ 1.300 de pasageri vor zbura în fiecare zi pe acest traseu, iar regatul thailandez doreşte să evite orice risc de epidemie, în contextul în care sezonul turistic se află la apogeu.
În Hong Kong, autorităţile au declarat starea de „alertă maximală”, în contextul în care amintirile legate de epidemia de SARS (Sindrom Acut Respirator Sever), care a făcut mai multe sute de morţi în 2002-2003, rămân încă vii în minţile rezidenţilor.
„Suntem pregătiţi pentru ce este mai rău. Nu am lăsat garda jos”, a declarat în faţa reprezentanţilor presei Matthew Cheung, numărul doi în executivul din Hong Kong.
Aeroportul din oraş, unul dintre cele mai frecventate din lume, a implementat deja controlul termic pentru toţi pasagerii. Cei care sosesc din Wuhan trebuie să completeze şi un formular. Ei se expun unor sancţiuni care pot să ajungă până la şase luni de închisoare în cazul care aleg să mintă în răspunsurile lor.
Vastele frontiere terestre ale Chinei fac la rândul lor obiectul unei supravegheri minuţioase.
În Vietnam, ministrul Sănătăţii a decretat „risc de infecţie crescut” şi a ordonat controale sporite la frontiera sudică, o zonă de trecere intens circulată între cele două ţări.
Tulpina incriminată este un nou tip de coronavirus, o familie ce cumprinde un număr mare de virusuri. Ei pot să provoace boli benigne la om (precum răcelile), dar şi afecţiuni mai grave, precum SARS.
Izolare, carantină
Zhong Nanshan, un cercetător chinez din Comisia Naţională pentru Sănătate, a declarat luni seară că transmiterea prin contagiere între persoane „a fost dovedită”. A fost pentru prima dată când o astfel de afirmaţie a fost făcută public.
OMS estimează că animalele par să fie „sursa primară cea mai probabilă” a bolii, cu „o transmitere limitată de la om la om prin contact strâns”.
Din 8.096 de cazuri, virusul SARS a făcut 774 de morţi pe plan mondial, din care 349 în China continentală şi 299 în Hong Kong, potrivit OMS. În epocă, această organizaţie mondială a criticat vehement autorităţile de la Beijing pentru faptul că au întârziat să decreteze starea de alertă şi pentru că au încercat să ascundă amploarea epidemiei.
Cu câteva zile înainte de afluxul de persoane de sâmbătă, când chinezii sărbătoresc intrarea în Anul Nou, situaţia care sporeşte temerile experţilor legate de o accelerare a contaminărilor, preşedintele chinez Xi Jinping a cerut luni stoparea epidemiei.
Instrucţiunile oficiale nu au întârziat să fie implementate.
Beijingul a anunţat marţi că a clasat epidemia în aceeaşi categorie cu SARS. Izolarea devine astfel obligatorie pentru persoanele la care boala a fost detectată. Măsuri de carantină pot fi decretate.