Asigurarea la sănătate a oamenilor fără venituri după majorarea salariului minim – explicaţii de la ANAF

Oamenii fără venituri fiscalizate se pot asigura opţional la sistemul asigurărilor sociale de sănătate dacă vor să primească servicii decontate de Casa de Asigurări de Sănătate. Aceştia vor plăti 1.980 de lei dacă se asigură la sănătate în noiembrie sau decembrie, conform unei analize Economica.net pe baza răspunsurilor primite de la ANAF şi pe baza Codului fiscal. Suma pe care o plătesc oamenii fără venituri fiscalizate care se asigură la sănătate după 1 octombrie e mai mare decât cea achitată de cei care s-au asigurat până la acea dată, ca urmare a majorării salariului minim brut pe economie, folosit ca referinţă pentru stabilirea acestei contribuţii.
Cristina Şomănescu - mar, 21 nov. 2023, 22:25
Asigurarea la sănătate a oamenilor fără venituri după majorarea salariului minim – explicaţii de la ANAF

În acest an avem două valori ale salariului minim brut pe economie: 3.000 de lei de la începutul anului 2023 până la finalul lunii septembrie şi 3.300 de lei de la 1 octombrie până la sfârşitul anului 2023.

Care e salariul minim folosit ca referinţă pentru plata CASS de către oamenii fără venituri care se asigură opţional la sistemul asigurărilor sociale de sănătate în noiembrie şi decembrie?

Valoarea salariului minim brut, luată ca referinţă pentru determinarea valorii CASS datorate de persoanele fizice fără venituri care se asigură la sănătate după 1 octombrie, este cea de 3.300 de lei, reiese din răspunsul obţinut de Economica.net de la ANAF.

Asigurarea la sănătate a oamenilor fără venituri fiscalizate e opţională şi costă 1.980 de lei dacă se asigură în noiembrie, decembrie sau în cursul anului viitor.

Persoanele fizice fără venituri fiscalizate sunt neasigurate la sistemul asigurărilor sociale de sănătate. Acestea se pot asigura opţional la sănătate prin completarea corectă şi trimiterea la ANAF a declaraţiei unice, dacă vor să beneficieze de servicii medicale decontate de CNAS. Oamenii fără venituri fiscalizate care vor să se asigure la sănătate vor plăti CASS în valoare de 1.980 de lei, dacă se asigură după 1 octombrie, arată o analiză Economica.net pe baza răspunsurilor primite de la ANAF şi pe baza Codului fiscal.

Cum am ajuns la această valoare

Oamenii fără venituri fiscalizate care se asigură opţional la sănătate datorează contribuţia (CASS) calculată aplicând cota de 10% asupra bazei de calcul egală cu 6 salarii minime brute pe economie, luând ca referinţă valoarea salariului minim în vigoare la data depunerii declaraţiei unice, conform analizei Economica.net pe baza Codului fiscal.
Începând cu 1 octombrie 2023, valoarea salariului minim brut pe economie a crescut la 3.300 de lei.

Prin urmare, CASS datorată de persoanele fără venituri care se asigură opţional la sănătate se obţine prin înmulţirea cotei de 10% cu baza de calcul egală cu 19.800 de lei. CASS datorată este de 1.980 de lei.

În cazul persoanelor fizice care optează pentru plata contribuției de asigurări sociale de sănătate potrivit prevederilor articolului 180 din Codul fiscal, ulterior datei de 1 octombrie 2023, nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată utilizat de persoanele fizice este de 3.300 lei în situația persoanelor fizice prevăzute la articolul 180 alineatul (1) litera b) și c) din Codul fiscal”, au răspuns pentru Economica.net oficialii ANAF.

Cum vă asiguraţi opţional la sănătate

Persoanele fizice fără venituri fiscalizate se pot asigura la sănătate opţional prin completarea corectă şi trimiterea declaraţiei unice la ANAF.

Ce formular al declaraţiei unice e valabil dacă vreţi să vă asiguraţi la sănătate în acest an

Persoanele care vor să se asigure la sistemul asigurărilor sociale de sănătate în cursul anului 2023 vor folosi modelul şi conţinutul formularului 212 „Declarație unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice”, reglementat prin Ordinul preşedintelui ANAF nr. 2.541 din 19 decembrie 2022 (OP ANAF nr. 2.541/2022).

Formularul declaraţiei unice în format hârtie poate fi descărcat de aici.

Cum completaţi acest formular

Completaţi datele dumneavoastră de identificare, cu menţiunea că la adresă veţi scrie adresa de domiciliu, iar în caseta “Cod de identificare fiscală” veţi scrie codul dumneavoastră numeric personal.

Mergeţi la capitolul al II-lea din formular.
Bifaţi subsecţiunea II.2.2 din formular: date privind CASS estimată.

Captură Economica.net din pdf-ul inteligent al declaraţiei unice.

Veţi fi direcţionat aici:

  • Captură Economica.net din pdf-ul inteligent al declaraţiei unice – exemplificare pentru cazul analizat în articol.

La căsuţa „Total venit estimat pentru încadrarea ca plătitor de CASS” veţi scrie 0 lei.
Bifaţi litera C – sunt persoană fără venituri și optez pentru plata CASS şi scrieţi în căsuţă valoarea de 1.980 de lei.
Baza de calcul al CASS dacă vă asiguraţi după 1 octombrie este valoarea salariului minim brut de 3.300 de lei înmulţită cu 6.
CASS se obţine prin înmulţirea bazei de calcul cu 10% – cota CASS. Rezultatul e 1.980 de lei.

Veţi fi direcţionat automat aici:

  • Captură Economica.net din pdf-ul inteligent al declaraţiei unice – exemplificare pentru cazul analizat în articol.

Dacă optaţi pentru completarea pdf-ul inteligent al declaraţiei unice, alegeţi formularul D 212 conform Op ANAF nr. 2541/2022. Îl puteţi descărca de aici accesând soft A actualizat la 17 noiembrie 2023.

Cum trimiteţi declaraţia unică

După ce aţi completat-o corect, puteţi trimite declaraţia unică în format hârtie, la registratura organului fiscal în a cărui rază teritorială aveţi domiciliul, sau prin poștă prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire. PDF-ul inteligent al declaraţiei unice poate fi trimis la ANAF prin Spațiul Privat Virtual.

Cât durează asigurarea la sănătate

Asigurarea la sistemul asigurărilor sociale de sănătate durează 12 luni care se calculează de la data trimiterii declaraţiei unice la Fisc.

Temei juridic

Articolul 180 din Codul fiscal

Alineatul (1) Următoarele persoane fizice pot opta pentru plata contribuției:
b) persoanele fizice care nu realizează venituri de natura celor prevăzute la art. 155 și nu se încadrează în categoriile de persoane exceptate de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate prevăzute la art. 154 alin. (1);

Alineatul (3) Persoanele fizice prevăzute la alin. (1) lit. b) și c) datorează contribuția de asigurări sociale de sănătate, pentru 12 luni, la o bază de calcul egală cu 6 salarii minime brute pe țară în vigoare la data depunerii declaraţiei prevăzute la articolul 174 alineatul (3), indiferent de data depunerii acesteia (e vorba despre declaraţia unică – capitolul II – date privind contribuțiile sociale estimate că vor fi datorate în 2023 nota Economica)

Articolul 182 din Codul fiscal
(2) Termenul de plată a contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru persoanele fizice prevăzute la art. 180 alin. (1) lit. b) și c) este până la data de 25 mai, inclusiv a anului următor celui în care au depus declarația.

Te-ar mai putea interesa și
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a modificat în scădere semnificativă, la 1%, de la 2,8% anterior, estimarea de creştere economică pentru acest an, pe fondul unul declin......
MAE: Nouă cetăţeni români – evacuaţi de pe insula Mayotte cu o aeronavă militară franceză
MAE: Nouă cetăţeni români – evacuaţi de pe insula Mayotte cu o aeronavă militară franceză
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că nouă cetăţeni români care se aflau în insula Mayotte în urma producerii ...
RETROSPECTIVĂ 2024 Agricultura României „pârjolită” de secetă în 2024
RETROSPECTIVĂ 2024 Agricultura României „pârjolită” de secetă în 2024
Agricultura românească a fost marcată în 2024 de fenomene climatice extreme: temperaturi record, secetă pedologică ...
Donald Trump se plânge de tarife şi ameninţă că va cere restituirea Canalului Panama
Donald Trump se plânge de tarife şi ameninţă că va cere restituirea Canalului Panama
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, s-a plâns sâmbătă de tarifele "exorbitante" şi de gestionarea Canalului Panama ...