Asigurarea obligatorie a locuinţei, la un pas de scumpire

12 02. 2015
bloc_98846200

„Ne dorim să creştem prima pentru asigurarea de locuinţă sau să fie introdusă o franșiză. Am trimis calculele actuariale către ASF. Cerem creşterea primei pentru a ne permite un program de reasigurare mai mare” a declarat preşedintele Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor (PAID), Nicoleta Radu Neacşu. Ea nu a putut preciza cu cât va creşte prima.
Potrivit legii, toţi românii sunt obligaţi să deţină o poliţă obligatorie de asigurare a locuinţei emisă de PAID în caz contrar riscând amenzi de până la 500 de lei. Preţul poliţei este în prezent de 20 de euro şi acoperă riscurile de cutremur, inundaţii şi alunecări de teren în limita a 20.000 de euro. În prezent,programul de reasigurare contractat de  PAID acoperă o daună maximă de 450 de milioane de euro la o expunere totală de 28 de miliarde de euro.Potrivit directoarei PAID, entitatea pe care o conduce ar dori un program de„reasigurare de până la 900 de milioane de euro însă acest lucru  nu este posibil fărăo  majorare a prețului sau fără intrdoucerea unei franșize. 

ECONOMICA.NET a anticipat încă din toamna trecută că o creştere a preţului asigurării obligatorii a locuinţei va creşte.

„La nivelul Parlamentului există un grup de iniţiativă care urmează să discute posibile modificări ale legii privind asigurarea obligatorie a locuinţei. Discuţiile se vor purta împreună cu Autoritatea de Supraveghere Financiară(ASF) şi Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor. Tot ce pot să spun este că se impune o modificare a primei pentru viitor”, declara atunci, la solicitarea ECONOMICA.NET, Mişu Negriţoiu, preşedintele ASF.

Pe de altă parte, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru ECONOMICA.NET, Nicoleta Radu Neacşu, a spus anul trecut că, pe masa ASF, se află încă din octombrie 2013 o propunere privind modificări ale costurilor fie prin introducerea unei franşize fie direct prin majorarea primei de asigurare. „Ţinem legătura permanent cu ASF pe acest subiect şi înţeleg că sunt deja mai multe variante de lucru. Nu vă pot da detalii în ceea ce priveşte creşterea preţului însă vă pot spune că franşiza ar trebui să fie între 5 şi 10% din limita asigurată”, spunea directorul Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor.

Franşiza este un instrument des utilizat pe piaţa asigurărilor din România. Aceasta presupune că persoana asigurată îşi asumă o parte din potential daună dar şi faptul că nu va fi despăgubit pentru valori mai mici decât franşiza. În cazul poliţei PAID, care are o acoperire de 20.000 de euro pentru locuinţele construite din materiale moderne, introducerea unei franşize de 10% ar însemna că Pool-ul nu va achita daune mai mici de 2.000 de euro dar şi că, în cazul unei daune totale, PAID va plăti doar 18.000 de euro.