Asigurătorii răspund transportatorilor: daunele RCA plătite în 2019 au fost de 1,8 milioane de euro pe zi

Economica.net
21 07. 2020
rca_456787654_35693400

„UNSAR – Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România respinge cu fermitate acuzațiile aduse întregii industrii de asigurări din România, bazate pe informații false sau trunchiate, care nu reflectă realitatea sau angajamentul industriei de asigurări față de consumatori, clienți sau față de societate în ansamblul său”, spune un comunicat al asociației.

În sprijinul afirmațiilor făcute, UNSAR aduce o serie de cifre. Astfel, în 2019, conform datelor oficiale, industria a plătit despăgubiri de peste 3,46 milioane de euro în fiecare zi calendaristică. Suma cumulată a despăgubirilor plătite în 2019 a fost mai mare cu peste 167 milioane de euro decât anul precedent. În acest context, afirmații de genul „În România, daunele sunt plătite de asigurători conform legii doar ca excepție și în niciun caz ca regulă generală” sunt lipsite de fundament și pot fi interpretate drept tendențioase sau defăimătoare, în contextul în care sunt contrazise de rapoartele oficiale ale autorităților române – precizează UNSAR.

Pe de altă parte, asocviația profesională subliniază că una dintre particularitățile cu care se confruntă industria de asigurări din România, spre deosebire de alte piețe europene, inclusiv din Europa Centrală și de Est, este reflectată de nivelurile ridicate la care au ajuns indicatorii specifici, precum rata daunei și rata combinată tehnică. Astfel, rata combinată tehnică (indicator care, simplificat, reflectă raportul dintre despăgubirile plătite, rezervele de daună, alte costuri și primele brute), a atins în 2019 un nivel de 108,2% pentru întregul segment al asigurărilor generale, 116% pentru segmentul RCA. Un nivel de peste 100% al acestui indicator reflectă faptul că, în general, asigurătorii plătesc mai mult decât încasează, ceea ce pune presiune asupra pieței.

În plus, referitor la rata daunei, conform unui studiu dat publicității de APPA, piaţa de asigurări auto din România înregistrează cel mai mare nivel din Europa Centrală și de Est, după ce în 2019 a raportat cea mai puternică degradare a raportului dintre daunele plătite și primele brute subscrise, respectiv o creştere cu peste 5 puncte procentuale a valorii acestui indicator.

Despre înmulțirea numărului de petiții înregistrate la ASF în 2019, UNSAR spune că acestea reprezintă 0,13% din totalul contractelor de asigurare încheiate în România și 1,28% din totalul dosarelor de daune avizate de asigurători în 2019. De asemenea, peste 9 din 10 petiții (92%) s-au referit la polițe de tip RCA, transmise, într-o proporție, inclusiv de către unități service. Menționăm că asigurările RCA reprezintă circa 36% din totalul subscrierilor pieței de asigurări din România

Petițiile unice înregistrate pentru RCA reprezintă 0,31% din numărul contractelor RCA în vigoare la final de 2019, respectiv 4,47% din numărul dosarelor de daună RCA avizate în 2019. Este important de reținut că daunele plătite pentru polițele tip RCA, care reprezintă majoritatea petițiilor înregistrate în 2019, cumulează peste 657 de milioane de euro (3,12 miliarde de lei), echivalentul a peste 1,8 milioane de euro pe zi. În același timp, industria de asigurări continuă să plătească daune consistente către un parc auto (din păcate) învechit, în care un sfert dintre autoturismele înmatriculate în România (24%) sunt mai vechi de 20 de ani și peste trei sferturi (79%) mai vechi de 11 ani.

O mare parte a asigurătorilor monitorizează în mod constant, în plus față de petiții, o serie de indicatori care măsoară gradul de mulțumire a clienților, precum NPS (Net Promoter Score) și urmărind ajustarea activităților funcție de feedback-ul clienților.