Asigurătorii spun că dauna pentru accidente plătită pe RCA a crescut cu 14% anul trecut

Dauna medie plătită pentru daune materiale pe zona asigurărilor RCA a crescut constant, astfel în 2019, faţă de 2018 a fost înregistrată o majorare cu 14%, susţin reprezentanţii Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR), care citează raportul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), transmite Agerpres.
Economica.net - joi, 21 mai 2020, 08:13
Asigurătorii spun că dauna pentru accidente plătită pe RCA a crescut cu 14% anul trecut

Precizarea a fost făcută în condiţiile în care reprezentanţii Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) au menţionat în comunicatul din 20 mai că dauna medie a scăzut în anul 2019 cu 15% pe segmentul RCA. Potrivit comunicatului COTAR, „Legea RCA adoptată de Parlamentul României în anul 2017 a fost foarte bună, preţul RCA a fost stabilizat corect, iar conform ultimelor date transmise de ASF, în calculul tarifului de referinţă din acest an, se observă că dauna medie a scăzut în anul 2019 cu 15%, ajungând la un minim al ultimilor cinci ani (dauna medie a fost de 5.740 lei în 2019, faţă de 6.812 lei în anul 2018).”

Pe de altă parte, reprezentanţii UNSAR au subliniat că valoarea prezentată de COTAR privind frecvenţa daunelor a fost extrasă din Raportul tarife de referinţă RCA, publicat pe site-ul ASF în aprilie 2020, care acoperă poliţe şi daune până la data de 30.06.2019.

„Practic, această evaluare pentru întreg anul 2019 a fost realizată doar pe baza datelor pentru jumătate de an. (…) În realitate, evoluţia daunalităţii pe segmentul asigurărilor RCA reiese clar din Raportul ASF 2019 – Evoluţia Pieţei Asigurărilor din România, unde se menţionează creşterea constantă a daunei medii plătite pentru daune materiale pe zona asigurărilor RCA: în 2019, faţă de 2018 a fost înregistrată o creştere cu 14%. Doar pentru vătămări corporale tendinţa este de uşoară scădere, de 2%. Per total însă, pe parcursul anului 2019, comparativ cu 2018, prima medie a înregistrat o creştere cu aproximativ 3%, în timp ce dauna medie a crescut cu 7% (pag. 39-40). (…) Afirmaţia făcută de această asociaţie este cel puţin o dezinformare prin trunchierea adevărului deoarece chiar în documentul citat, publicat de ASF, se precizează clar că datele prezentate pentru 2019 nu sunt deocamdată complete. Drept dovadă, materialul precizează explicit că ‘anul de accident 2019 a fost exclus din toate ilustraţiile grafice deoarece este relativ nedezvoltat şi, aşadar, ar furniza o potenţială privire falsă asupra frecvenţei şi severităţii daunei şi a primei de risc'”, se menţionează în comunicatul UNSAR.

UNSAR reprezintă 20 de companii de profil care deţin o pondere de peste 80% din piaţa locală de asigurări. Activitatea UNSAR are drept obiectiv apărarea şi reprezentarea intereselor asigurătorilor şi reasigurătorilor din România, participarea la îmbunătăţirea cadrului legislativ în domeniul asigurărilor, promovarea activităţii de asigurări în România şi promovarea dezvoltării cât mai durabile a industriei de profil pe plan intern şi internaţional. 

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...