Asociaţia ACCEPT organizează, sâmbătă, marşul Bucharest Pride. Sunt aşteptate 4.000 de persoane

Asociaţia ACCEPT organizează, sâmbătă, marşul Bucharest Pride 2018, la care sunt aşteptaţi, potrivit organizatorilor, circa 4.000 de participanţi, membri sau susţinători ai comunităţii LGBTI.
Economica.net - sâm, 09 iun. 2018, 05:46
Asociaţia ACCEPT organizează, sâmbătă, marşul Bucharest Pride. Sunt aşteptate 4.000 de persoane

Marşul Bucharest Pride 2018 se va desfăşura pe Calea Victoriei începând cu ora 17,30.

În cadrul unei conferinţe de presă, vineri, Emil Renge, Dragoş Bucurenci şi reprezentanţii ACCEPT au vorbit despre importanţa participării la marşul aflat la a 14-a ediţie.

Florin Buhuceanu, preşedintele executiv al ACCEPT, a arătat că 2018 este un an foarte important pentru comunitatea LGBTI din România.

„Suntem în anul în care sunt un număr de decizii importante pentru comunitatea LGBTI din România. Mă refer la decizia istorică şi emoţionantă pentru cei din comunitatea noastră, a Curţii Europene de Justiţie, care vorbeşte pentru prima dată în termeni expliciţi, clari, răspicaţi, despre familie formată din persoane de acelaşi sex, termenul Curţii fiind unul apăsat – ‘familie normală’. Vorbim în acelaşi timp de al treilea an în care discutăm despre un referendum constituţional care vrea să modifice termenul familiei în textul constituţional. Vă amintesc că în acest moment termenul este exact cel pe care îl foloseşte Curtea Europeană de Justiţie de la Luxemburg, respectiv termen de soţ, genul neutru, şi nu în ultimul rând suntem în anul în care avem un nou proiect de lege care urmează să fie depus pe tema parteneriatului civil”, a declarat Buhuceanu.

El a arătat că sâmbătă nu va avea loc numai „marşul diversităţii”, dar vor exista o serie de „evenimente semnificative pentru comunitate”, în timp ce mai multe oficialităţi, printre care ambasadorul Marii Britanii şi cel al Germaniei la Bucureşti, vor lua parte la manifestări.

Marşul este corelat şi cu data de 17 mai, când comunităţile persoanelor lesbiene, gay, bisexuale, transgender şi intersex (LGBTI) din întreaga lume celebrează Ziua Internaţională împotriva Homofobiei şi Transfobiei (IDAHOT).

„Astăzi avem cu toţii ocazia să ne amintim că persoanele LGBTI trăiesc alături de noi în societate, chiar dacă de cele mai multe ori sunt invizibile. Persoanele LGBTI fac parte din familia noastră, din cercul nostru de prieteni, din vecinii de pe scara blocului sau ne sunt colegi de serviciu. Ura şi discriminarea faţă de persoane LGBTI au consecinţe grave în România: polarizarea societăţii pe tema dreptului la viaţă privată şi de familie pentru cupluri de acelaşi sex, negarea unor drepturi fundamentale pentru acestea, dese incidente de bullying şcolar împotriva tinerilor LGBTI la liceu sau în facultate, dar şi violenţă psihică şi fizică împotriva membrilor comunităţii”, se arată într-un comunicat al Asociaţiei ACCEPT transmis AGERPRES.

Pentru a marca IDAHOT, 24 de europarlamentari au transmis partidelor politice din România un mesaj de susţinere a dreptului persoanelor LGBTI la viaţă privată şi de familie prin legiferarea parteneriatului civil.

Tot sâmbătă, Partidul Nouă Dreapta va organiza între orele 13,00-16,30, tot în Bucureşti, Marşul Normalităţii.

Acesta va avea punct de adunare şi plecare în marş bulevardul Lascăr Catargiu, urmând traseul Piaţa Romană – bulevardul Magheru – bulevardul Nicolae Bălcescu – Piaţa Universităţii – bulevardul I.C. Brătianu – strada Halelor – Splaiul Independenţei – Dealul Patriarhiei.

Numărul estimat de participanţi este de circa 300 persoane.

Sursa: AGERPRES

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...