Asociaţia Brokerilor cere CSSPP să renunţe la limitarea plasamentelor fondurilor de pensii private
Potrivit unui proiect de normă întocmit de CSSPP, fondurile de pensii private vor putea cumpăra numai obligaţiuni sau alte titluri de creanţă emise de companii care au rating „investment grade”, le va fi interzisă achiziţia de titluri emise de companii cu activităţi preponderent în sectorul imobiliar sau în fonduri de investiţii tranzacţionabile.
„Asociatia Brokerilor a solicitat la CSSPP, la data de 1 noiembrie 2012, eliminarea acestor restricţii cu impact negativ atât asupra pieţei de capital, cât şi asupra finanţării unor sectoare din
economia românească, în condiţiile în care fondurile de pensii private pot reprezenta o sursă importantă de susţinere a pieţei de capital”, se arată într-un comunicat al Asociaţiei.
Reprezentanţii asociaţiei spun că limitarea plasamentelor în obligaţiuni doar la cele cu rating de „investment grade” va distruge perspectivele de relansare a pieţei de obligaţiuni corporative în România, deoarece companiile neafiliate unui grup internaţional cu rating propriu nu pot îndeplini acestă cerinţă, ţinând cont de ratingul actual acordat României de agenţiile de rating. Asociaţia arată că fondurile de pensii private ar fi principalii potenţiali investitori în astfel de obligaţiuni.
„De asemenea, noua versiune a normei interzice investirea activelor fondurilor de pensii private în valori mobiliare emise de societăţi care desfăşoară cu preponderenţă activităţi în sectorul imobiliar. Considerăm că o asemenea prevedere discriminează un sector extrem de important al economiei naţionale. Sectorul imobiliar este, astfel, alăturat unor sectoare considerate «dăunătoare», precum armament, tutun sau alcool. Afectarea domeniului imobiliar de criza economică nu poate fi un argument pentru această restricţionare, atât timp cât există şi alte sectoare afectate semnificativ de criză, precum sectorul serviciilor financiare, care nu se află pe lista sectoarelor în care fondurile de pensii nu pot investi, conform noii norme”, se arată în comunicat.
Totodată, Asociaţia Brokerilor considerã nejustificată interdicţia fondurilor de pensii private de a cumpăra unităţi de fond emise de un fond de investiţii tranzacţionabil.
„Versiunea propusă de CSSPP elimină investiţiile în titlurile de participări emise de Alte Organisme de Plasament Colectiv (AOPC) tranzacţionabile, practic restricţionând accesul fondurilor de pensii la asemenea instrumente. În condiţiile în care instrumentele de tip AOPC tranzacţionabile se supun reglementărilor şi supravegherii Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare şi pieţei de tranzacţionare, având un regim similar cu alte instrumente tranzacţionate (exemplu acţiuni), considerăm că nu se justifică eliminarea aceste instrumente finaciare”, afirmă reprezentanţii Asociaţiei.
Şi Asociaţia Fondurilor de Private Equity şi Venture Capital din Sud-Estul Europei (SEEPEA) contestă propunerea CSSPP de limitare a investiţiilor fondurilor de pensii în fondurile de private equity.
În luna ianuarie a acestui an, a intrat în vigoare o nouă normă de investiţii a CSSPP care permitea accesul fondurilor de pensii la o gamă mai largă de instrumente financiare între care şi fondurile de private equity, cu stabilirea unor limite prudenţiale clare pentru diminuarea şi dispersarea riscurilor. În luna octombrie, CSSPP a lansat spre dezbatere publică un proiect de modificare a normei.
Observaţiile pe acest proiect pot fi transmise la Comisie până joi, 8 noiembrie.