Asociația pentru Combustibili Sustenabili a participat la Smart Energy Expo, desfășurat între 19-21 August 2022 în Pavilionul Expozițional Constanța
Pe parcursul evenimentului s-au construit o serie de dezbateri de interes public și instituțional deosebit, antrenate și de participanții din mediul de afaceri, relatează RomaniaTv.Net.
La dezbateri au participat președintele Vlad Stoicescu. Am remarcat mențiuni esențiale în cadrul evenimentului, cum ar fi:
“Economia Circulară este un element prea puțin dezbătut în consumul eficient al resurselor, în contextul în care discutăm astăzi doar de reducerea costurilor operaționale pentru eficiența economică a centrelor de profit. Avem nevoie de o gândire strategică, necesară pentru a acoperi orizonturile de dezvoltare pe termen mediu și lung, nu numai mandatele scurte ale unor manageri în căutarea randamentului alimentat cu sacrificii imediate. În acest sens, propun modelul INTERGAS Romania, care a retehnologizat cel mai vechi și utilizat autobuz al Societatii de Transport STB S.A., aducându-l de la standard Diesel EURO 3 la GNC EURO 6. Dacă exista standardul EURO 7, vehiculul s-ar fi încadrat fără probleme, acesta în contextul în care este acum dotat cu aer condiționat, tehnică de ultimă oră în digitalizare, accesorii pentru șofer și pasageri, la JUMĂTATE din costurile unui vehicul nou, în garanție completă și complet omologat pentru a rula pe traseu. Ne bucurăm să avem instituții precum INCERTRANS care promovează asemenea modele economice inovative, deplin sustenabile și într-o viziune de tranziție.
În contextul necesității tranziției către utilizarea hidrogenului ca sursă principală de alimentare a industriilor, susținând punctul de vedere al membrilor asociației noastre, Linde Gas si Messer Gas Romania, cei mai puternici jucători mondiali, din domeniu, reiteram necesitatea pentru un cadru normativ si legislativ adecvat si funcțional absolut esențial industriilor pentru pregătirea strategiilor pe termen lung.
Quantron, este un exemplu pozitiv, un vizionar in tranziția spre resurse regenerabile si sustenabile, aceștia dezvoltând vehicule comerciale si autobuze alimentate electric si pe baza de hidrogen, inclusiv soluții de transport pasageri pe platformele aeroportuare, care si-au început activitatea in aceleași bune principii ale economiei circulare”, a declarat Vlad Stoicescu, președintele Asociației pentru Combustibili Sustenabili.
„Incertrans își extinde continuu portofoliul de clienți si colaboratori, pe care-l consideram un ecosistem al inovației sustenabile, si cu care vrem sa dezvoltam noi soluții menite sa alimenteze progresul in transporturi, infrastructura si logistica. Am încheiat acest parteneriat cu Asociația pentru Combustibili Sustenabili, aducând la aceeași masa, experiența Incertrans cu dinamica asociațiilor de profesioniști”, a declarat Flavius Cladoveanu, directorul general al Incertrans.
“În ultimii ani, primarii au deschidere către implementarea soluțiilor verzi, de smart energy. Este o adevărată revoluție în domeniul acesta. Noi vorbim de proiecte de mobilitate care au ca și obiectiv principal trecerea la transportul public electric, extinderea la nivel metropolitan. Vorbim despre reabilitarea clădirilor private și publice și eficientizarea energetică acestora. Există și un program al AFM care are mai multe call-uri. Sistemul de iluminat public trebuie să devină inteligent, să fie sustenabil, să aibă consumuri reduse și să fie gestionat informatic de așa natură încât să nu consume atunci când nu este cazul.”
„Prin organizarea acestui eveniment Smart Energy Expo, Constanța devine deschizător de drumuri la nivel național și este foarte bine că acest eveniment în România se desfășoară la Constanța, care devine capitală informală a României pentru tot ceea ce înseamnă evenimente”, a declarat Sorin Chiriță, președinte ADRPE.