Asociaţia TechAngels are un nou preşedinte

Economica.net
18 04. 2019
meeting_room_g1_07630200

Asociația condusă de Mălin-Iulian Ștefănescu își propune să fie punctul de pornire pentru startup-urile care caută o finanțare, dar și primul contact între investitorii din România și cei din regiune.

Antreprenorii pot primi finanțare pentru business-urile înființate, suport pentru a participa în diverse programe tip „accelerator” și vor intra mult mai ușor în contact cu investitori și fonduri de investiții din România și Europa.

La acordarea finanțărilor, investitorii urmăresc business-uri care au în spate echipe profesioniste, cunoscătoare ale domeniului în care activează. Sunt căutate, în special, proiecte din zona tech: web, aplicații mobile, software, hardware și tehnologie medicală.

Totodată, pentru a primi finanţare este important ca afacerea să aibă deja un prototip sau să fi ajuns la stadiul de identificare corectă a pieței. In investitiile de tip angel, investitorul sau investitorii investesc in firma obtinand un procent minoritar de actiuni.

Un alt punct important pe agenda investitorilor din asociație este atragerea de noi business angels. Mai exact, oamenii de afaceri din mediul privat dornici să devina business angels vor găsi la TechAngels know-how-ul și indrumarea necesara pentru a incepe investitii de tip venture.

„Cred că semnalul cel mai important pe care îl dăm este unul de deschidere către antreprenori. Ne dorim să facem investiții în business-uri care promit și aduc un plus de inovație în România, dar în același timp activitatea noastră are și o componentă de implicare socială. De ce? Pentru că ne dorim să dăm înapoi societății sprijinind financiar noi firme si idei istete, prin cresterea calitatii antreprenorilor si capitalului. Totodată e un semnal important pentru cei care vor să devină business angels, însă nu știu de unde să înceapă. La TechAngels vor găsi un grup de oameni care au experimentat, au învățat, iar acum sunt gata să împărtășească ceea ce au acumulat.” spune Mălin-Iulian Ștefănescu, investitor în afaceri ca SmartDreamers, Green Horse Games, Tokinomo, Typing DNA sau SymphoPay.

Înființată în anul 2013, TechAngels facilitează dezvoltarea afacerilor, în special cele tech, din zona de sud-est a Europei prin investiții financiare, expertiză și conexiuni. Printre startup-urile în care oamenii de business din asociație au investit se numără AxoSuits, 2Performant, Evertoys, InnerTrends și multe altele.