Apel: asociaţiile de locatari, rugate să primească în scara blocului persoanele fără adăpost

Economica.net
06 12. 2011

Cei din organizaţie spun că locurile de adăpostire la nivelul Bucureştiului sunt mai mult decât insuficiente, fiind doar 300 de locuri pentru aproximativ 5.000 de oameni care trăiesc în stradă.

Suntem în situaţia de a face apel la bunăvoinţa Asociaţiilor de Proprietari şi Locatari pentru a permite accesul adulţilor străzii în scările de bloc mai ales în nopţile extrem de friguroase, deoarece riscăm să ne confruntăm cu un număr mare de decese în rândul semenilor noştri. Pentru aceşti oameni contează foarte mult o supă caldă sau o pătură în plus, însă cel mai important este un adăpost unde se pot proteja de nopţile friguroase ce vor urma”, a spus Sabina Nicolae, Director Executiv Samusocial din România.

Samusocial din România acţionează zilnic prin echipele sale mobile de zi şi de noapte şi cea psihiatrică, precum şi la cabinetul medico-psiho-social pentru salvarea vieţilor persoanelor fără adăpost din Bucureşti. Organizaţia oferă mâncare caldă, saci de dormit şi haine adulţilor străzii .