Aspiratoarele cresc cu 50% profitul Electroargeş la 9 luni, mai mare ca în tot anul trecut

14 11. 2012
electrocasnice_98555100

Cifra de afaceri a producătoarei de electrocasnice Electroargeş din Curtea de Argeş (simbol bursier ELGS) a crescut cu circa 10 % până la 105,5 milioane de lei.

Incubatoarele de ouă exportate în Moldova, Italia, Libia şi Spania au contribuit de asemenea la creşterea profitului, cum au făcut-o şi anul trecut, când ELGS a câştigat net peste 7 milioane de lei.

„Societatea a reuşit să-şi consolideze cooperarea cu firma Kaercher (Germania), prin punerea în fabricaţie a 9 variante noi de aspiratoare de uz casnic şi bricolaj şi 6 variante din gama aspiratoarelor profesionale, ajungând la un nivel al cifrei de afaceri medii de 1,82 milioane de euro pe lună pe această relaţie“, se spunea în raportul companiei pe Semestrul 1 trimis la Bursa de Valori Bucureşti.

Profitul net din acest an ar fi fost şi mai mare dacă nu s-ar fi înregistrat „alte cheltuieli financiare “ de aproape 2 milioane de lei.

Compania este controlată de controversatul om de afaceri Cătălin Chelu, cunoscut pe piaţă pentru practica de a folosi ca vehicule de investiţii firmele pe care le controlează.

Electroargeş a cumpărat circa 4 % din acţiunile Artego Tg. Jiu (ARTE), în lunile iulie şi august, care au costat circa 2 milioane de lei, potrivit preţurilor de piaţă.

De altfel, CNVM, autoritatea pieţei de capital, l-a amendat în septembrie, pe omul de afaceri gălăţean Cătălin Chelu, şi pe alţi 4 parteneri ai acestuia, cu câte 100.000 de lei, pentru că nu au respectat legea şi nu făcut oferta publică de preluare obligatorie a Electroargeş, chiar dacă controlează peste 33% din acţiuni.

De asemeni, CNVM a dispus prelungirea cu 2 săptămâni a opririi de la tranzacţionare a unui pachet de peste 18,8 milioane de acţiuni ale Electroargeş Curtea de Argeş (circa 30% din total). Acţiunile respective au rezultat dintr-o majorare de capital contestată în instanţă de un alt cunoscut investitor la Bursă, Tudor Dumitru.

Competitorul lui Chelu este un alt mare investitor indicidual pe piaţa de capital, Tudor Dumitru, care neparticipând la majorarea de capital contestată, şi-a diminuat participaţia până sub 10% .