ASSAI: Astra, Carpatica şi EuroIns deţin circa 60% din piaţa RCA, un lucru extrem de grav

EuroIns, Astra şi Carpatica deţin peste 60% din piaţa RCA, ceea ce înseamnă că peste jumătate dintre autovehiculele care circulă pe şoselele ţării sunt asigurate la societăţi aflate în diverse stadii premergătoare falimentului, un lucru extrem de grav, a declarat, luni, preşedintele Asociaţiei Societăţilor de Service Auto Independente din România (ASSAI), Cristian Muntean.
Economica.net - lun, 25 ian. 2016, 10:54
ASSAI: Astra, Carpatica şi EuroIns deţin circa 60% din piaţa RCA, un lucru extrem de grav

‘Avem deja un asigurător care deţine aproape 20% din piaţa RCA – Astra Asigurări – în faliment. Se pare că în luna februarie, dacă cei de la Carpatica Asigurări nu încheie tranzacţia cu acei investitori strategici despre care vorbesc, va intra şi această societate în faliment. Cea de-a treia societate care se află în dificultate se numeşte EuroIns. Cele trei societăţi, însumate, reprezintă 60% din piaţa RCA, un procent halucinant de mare. Asta înseamnă că peste jumătate dintre autovehiculele care circulă pe şoselele ţării sunt asigurate la societăţi aflate în diverse stadii premergătoare falimentului. Este un lucru extrem de grav, iar aici trebuie atrasă atenţia Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), pentru că lucrurile acestea nu s-au întâmplat peste noapte, ci în ultimii 5-7 ani, iar cei din conducerea ASF ştiau lucrul acesta’, a menţionat Muntean, la Parlament.

Potrivit acestuia, în cazul Carpatica Asigurări, ASF ‘a luat o decizie legală şi corectă, doar că a fost tardivă’.

‘În cazul Astra şi Carpatica Asigurări, aceste nereguli existau de peste cinci ani, doar că au fost acoperite de fostele conduceri ale ASF. (…) Carpatica Asigurări are în momentul de faţă mari probleme în ceea ce priveşte plata despăgubirilor. În schimb, de circa un an, EuroIns este un plătitor bun de despăgubiri’, a mai spus preşedintele ASSAI.

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a decis aplicarea măsurilor de rezoluţie în cazul societăţii de asigurări Carpatica Asig, ceea ce presupune preluarea companiei de către autoritate în vederea redresării, respectiv vânzării, se arată într-un comunicat al ASF transmis, luni, AGERPRES.

Prin mecanismul de rezoluţie se doreşte o intervenţie a autorităţii în cazul în care o companie de asigurare nu poate îndeplini cerinţele legale, înainte de a intra în faliment.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO „Tesla de Brașov”, fabricată în colaborare cu olteni. Cum sunt realizate primele locomotive pe acumulatori ale CFR Călători
FOTO „Tesla de Brașov”, fabricată în colaborare cu olteni. Cum sunt realizate primele locomotive pe acumulatori ...
Proiectul de convertire a 20 de locomotive diesel ale CFR Călători în unele ecologice, pe acumulatori, a adus la aceeași masă companii din mai multe orașe ale țării. Astfel, tehnologia......
Curtea Supremă a SUA permite DOGE, departament înființat de Elon Musk, să acceseze datele personale deținute de Administrația de Securitate Socială
Curtea Supremă a SUA permite DOGE, departament înființat de Elon Musk, să acceseze datele personale deținute de Administrația ...
Curtea Supremă a Statelor Unite, care are o majoritate majoritate conservatoare, a autorizat vineri, până la un nou ordin, ...
BNR: Rata creditelor neperformante a ajuns la 2,53% la sfârșitul lunii martie
BNR: Rata creditelor neperformante a ajuns la 2,53% la sfârșitul lunii martie
Rata creditelor neperformante era, la finele lunii martie 2025, de 2,53%, în creştere faţă de nivelul din decembrie 2024, ...
Linia de cale ferată din România unde călătoria se va scurta la jumătate după modernizare
Linia de cale ferată din România unde călătoria se va scurta la jumătate după modernizare
Durata călătoriei cu trenul pe secțiunea de cale ferată Simeria - km 614 (județul Arad) va fi de o oră și 17 minute ...