ASSAI: Şoferii vor fi despăgubiţi indiferent de service-ul în care îşi repară maşina. Poliţele nu vor creşte
Comisiile de Buget Finanţe, Transporturi şi Infrastructură din Camera Deputaţilor au votat marţi un amendament care permite proprietarilor de maşini să obţină despăgubiri dacă îşi repară automobilul accidentat în orice service, în afara sistemelor de referinţă propuse iniţial de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), scrie News.ro.
Asigurătorii au criticat această modificare, susţinând că asta îi va obliga să mărească tarifele RCA, dar Muntean nu a fost de acord cu acest argument.
”Din cele aproape 10.000 de serice-uri din România, circa 25 au adaosuri comerciale foarte mari. Nu ar trebui, pentru un procent marginal, să se intervină într-o piaţă liberă. Costurile cu reparaţiile reprezintă doar o mică parte din costurile totale ale daunei. Poliţele vor creşte pentru că aşa vor asigurătorii, nu din această cauză”, a declarat Muntean.
El susţine că între cele trei sisteme de referinţă impuse de ASF, care nu-şi asumau nicio responsabilitate, existau diferenţe la evalure şi de 50%, iar asigurătorii alegeau cele mai mici preţuri, în dauna asiguraţilor.
Preşedintele ASSAI a atras atenţia că, în România, manopera reprezintă circa 20% din costul total al unei reparaţii, faţă de 60% în Germania, în condiţiile în care ora de manoperă este de aproape zece ori mai ieftină.
Muntean consideră că măsura prin care utilizarea de piese auto contrafăcute la efectuarea de reparaţii a devenit o infracţiune este una binevenită, în condiţiile în care circa o treime dintre piese sunt falsificate.
Comisiile au votat marţi pentru a păstra, în proiectul legii care reglementează asigurările auto obligatorii RCA, definiţia iniţială dată vehiculului care trebuie să aibă RCA, fiind excluse bicicletele şi căruţele, dar au votat pentru ca vehiculele care sunt în proces de înmatriculare să aibă asigurare. Proiectul legii, în ansamblu, a fost adoptat la final, cu doar trei voturi împtotrivă şi o abţinere.