Astăzi au loc funeraliile fostului premier britanic Margaret Thatcher

Funeraliile prevăzute pentru miercuri la Londra pentru fosta şefă a guvernului britanic Margaret Thatcher se vor desfăşura cu mare pompă, în prezenţa reginei şi cu onoruri militare, având caracter 'ceremonial', dar fără a fi totuşi funeralii de stat, relatează AFP.
Economica.net - mie, 17 apr. 2013, 06:17
Astăzi au loc funeraliile fostului premier britanic Margaret Thatcher

‘Dorinţa doamnei Thatcher a fost ca forţele armate să poată participa la ceremonie, aşa că acestea vor juca un rol-cheie’, a explicat Downing Street.

Aproape 700 de militari vor participa la ceremonia al cărei serviciu funebru se va derula la catedrala Saint Paul, în faţa a aproape 2000 de invitaţi, între care regina Elisabeta a II-a şi numeroase personalităţi politice internaţionale. Prezenţa reginei constituie o premieră de la funeraliile lui Winston Churchill, din 1965.

Slujba va fi transmisă la televizor, dar publicul va putea asista şi direct la procesiunea ce va avea loc între o capelă din secolul al XIII-lea a Palatului Westminster, sediul parlamentului, unde va fi depus sicriul în ajunul funeraliilor, şi catedrala St. Paul. Străzile vor fi închise circulaţiei pentru ceremonie.

Miercuri, în ziua funeraliilor, sicriul acoperit cu drapelul britanic va fi transportat mai întâi cu un dric la biserica St. Clement Danes, capela forţelor aeriene britanice, aflată în centrul Londrei. La biserică, sicriul va fi aşezat pe un afet de tun şi tras de şase cai negri ai artileriei regale. Muzicieni din corpul marinei regale vor interpreta marşuri funebre compuse de Chopin, Beethoven şi Mendelssohn.

Ulterior, sicriul va ajunge în procesiune la catedrala St. Paul, unde primii invitaţi se vor putea instala încă de la ora 09.00 /08.00 GMT/, încadraţi de două şiruri de militari interarme. Din Turnul Londrei vor fi trase apoi 19 salve de tun, însă nu va avea loc o paradă aeriană, conform voinţei Doamnei de Fier.

Momentul în care sicriul ajunge la catedrală, în jurul orei 11.00 /10.00 GMT/, după o procesiune de 19 minute, va fi marcat de o bătaie de clopot, iar la intrarea în lăcaşul religios acesta va fi însoţit de militari care au luat parte la războiul din Malvine.

Corpul neînsufleţit al dnei Margaret Thatcher nu va fi expus, aşa cum a dorit fostul premier.

‘Va fi un omagiu pe meritul unui mare prim-ministru’, a spus actual şef al executivului britanic, David Cameron, care va asista la slujba religioasă împreună cu toţi foştii premieri. Cameron va da citire unui fragment din Evanghelia după Ioan, respectând astfel iarăşi una dintre ultimele dorinţe ale dnei Thatcher, care nu a vrut discursuri politice, potrivit Daily Telegraph.

Defuncta a lăsat instrucţiuni detaliate privind desfăşurarea funeraliilor, a aflat cotidianul britanic, care menţionează îndeosebi alegerea imnurilor patriotice şi a textelor religioase. Nepoata dnei Thatcher Amanda va citi de asemenea un fragment din Evanghelie. Incinerarea se va derula în cadru restrâns.

Pe pagina de internet a Downing Street va fi deschisă o carte de condoleanţe. Familia a solicitat să nu se aducă flori, ci mai bine să se facă donaţii către un spital.

Te-ar mai putea interesa și
Autonom Services a plasat cu succes o nouă emisiune de obligațiuni, în valoare de 30 de milioane de euro
Autonom Services a plasat cu succes o nouă emisiune de obligațiuni, în valoare de 30 de milioane de euro
Autonom Services S.A. a realizat cu succes cea de-a treia emisiune de obligaţiuni în cadrul unui plasament privat în valoare de 30 de milioane de euro....
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână ...
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...