Astăzi vremea se răceşte în toate regiunile. VEZI PROGNOZA PE TREI ZILE

Deşi astăzi vremea se răceşte în toate regiunile, valorile termice rămân cu 3, 4 grade mai ridicate decât ar fi normal pentru această perioadă.
Economica.net - Dum, 18 dec. 2011, 05:59

Deşi astăzi vremea se răceşte în toate regiunile, valorile termice rămân cu 3, 4 grade mai ridicate decât ar fi normal pentru această perioadă.

Maximele pornesc de la zero grade în depresiuni şi urcă până la 10 grade în Lunca Dunării şi Dobrogea.

Cerul va fi acoperit de un strat gros de nori în nord-vestul ţării şi la munte, unde ninge slab, iar pe crestele înalte vantul bate cu putere.

Cu toate că scad şi în Bucuresti, valorile termice rămân încă peste cele normale pentru a doua decadã a lunii decembrie. Soarele se va zări din când în când printre nori, vântul nu ne va face probleme iar maxima atinge 8 grade.

Luni nicio rază de soare nu se va strecura printre nori. Plouă în Dobrogea, nu e exclusă lapoviţa în Muntenia, iar în Oltenia şi Moldova cad precipitaţii mixte.

În Banat şi Trasnilvania, dar şi la munte, va ninge. Vântul se intensifica în sudul şi sud-estul ţării, dar şi în zona montanã înaltã.

Temperaturile pornesc de la 2 grade în nordul, centrul şi sud-vestul ţării şi doar pe litoral se mai ating 10 grade.

În Bucuresti este o zi mohorâtă, cu nori şi ploi temporare. În plus şi vântul suflă moderat, aşa că nu se depăşesc 3,4 grade pe parcursul zilei, exact valorile normale pentru această dată.

Marţi continuă precipitaţiile mixte, la nivel local în sudul şi estul ţării, în timp ce în celelalte regiuni apar ninsorile, doar pe arii restrânse. Vântul se domoleşte însă, iar maximele termice se încadrează între 0 grade în depresiuni şi 9 grade în Deltă şi pe litoral.

În capitală norii zăbovesc şi marţi, când predomină ploile. Vântul nu trece de moderat, iar temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 4 grade.

Te-ar mai putea interesa și
Elena Lasconi: Statul român ne datorează răspunsuri după anularea alegerilor prezidențiale
Elena Lasconi: Statul român ne datorează răspunsuri după anularea alegerilor prezidențiale
Statul român le datorează răspunsuri cetăţenilor după anularea de către Curtea Constituţională a României (CCR) a alegerilor prezidenţiale, a declarat, luni, preşedinta USR, Elena Lasconi....
Gazele sunt scumpe pe piața de la București, care urmează trendul european. Preț dublu față de cel reglementat, la acest început de an
Gazele sunt scumpe pe piața de la București, care urmează trendul european. Preț dublu față de cel reglementat, la ...
Prețul gazelor naturale vândute pe piața spot de la București este ridicat, cotațiile fiind destul de apropiate de cele ...
Depozitele de gaze ale Europei se golesc cu cea mai mare viteză din ultimii 7 ani
Depozitele de gaze ale Europei se golesc cu cea mai mare viteză din ultimii 7 ani
Europa scoate gaze din rezervele sale cu cea mai mare viteză din ultimii şapte ani, pe măsură ce vremea friguroasă creşte ...
Peste 412.000 de beneficiari de pensii și indemnizații speciale
Peste 412.000 de beneficiari de pensii și indemnizații speciale
Un număr de 412.536 de persoane beneficiau, în luna decembrie 2024, de pensii şi indemnizaţii prevăzute de legi speciale, ...