Aşteptările lui Băsescu de la Guvernul Ungureanu

Preşedintele Traian Băsescu a enumerat aşteptările pe care le are de la cabinetul Ungureanu, printre ele fiind şi declanşarea procesului de creştere a veniturilor populaţiei, dar numai dacă rezultatele economiei o vor permite. Preşedintele a mai precizat că aşteaptă  noua lege a sănătăţii şi iniţiarea discuţiilor, inclusiv cu opoziţia, pentru a se conveni asupra unei legi a reorganizării administrative.
Economica.net - joi, 09 feb. 2012, 17:25

Iată ce aştept mai mult de la guvernul Ungureanu decât de la guvernul Boc: aştept mai multă rigoare, inclusiv în comunicare, şi mai multă transparenţă. Aştept ca pe site-urile ministerelor să apară fiecare leu cheltuit, chiar în fiecare zi„, a cerut Traian Băsescu.

În ceea ce priveşte creşterea salariilor bugetarilor şi a pensiilor, Băsescu a susţinut că acest lucru trebuie făcut doar după analiza evoluţiilor economiei româneşti. „Aştept ca acest guvern să continue partea vitală care vizează consolidarea situaţiei economice şi financiare şi ca, după primul trimestru, dacă economia va confirma aşteptările noastre  şi ale populaţiei, să începem un proces de creştere a veniturilor„, a declarat preşedintele.

Acesta a admis că neadoptarea Legii sănătăţii este un eşec al său şi al guvernului Boc, dar a precizat că un nou proiect trebuie să fie un obiectiv pe termen apropiat al noului guvern. „Aştept de la noul cabinet noua Lege a sănătăţii, aştept iniţierea discuţiilor şi cu opoziţia pentru a se conveni asupra unei legi asupra reorganizării administrativ-teritoriale a României”, a afirmat şeful statului.

Atât de la guvernul Ungureanu, dar şi de la toate partidele politice, Băsescu cere în continuare revizuirea Constituţiei în sensul punerii ei de acord cu rezultatele referendumului din 2009 privitoare la reducerea la 300 a numărului de parlamentari şi instituirea unui Parlament unicameral.

„Toţi politicienii cer ce le trece prin cap în numele poporului. Dar ca un minim respect pentru poporul pe care îl cheamă la urne (…) pot face un lucru: ceea ce s-a votat la referendumul din 2009. Nu pot să observ demagogia când chemăm poporul la urne pentru a face dreptate între oameni politici incapabili să discute între ei, dar uităm ce a decis poporul privind reducerea numărului de parlamentari şi Parlamentul unicameral”, a comentat preşedintele.

Te-ar mai putea interesa și
Premierul Republicii Moldova cere firmelor să mute activitatea în timpul nopții, pentru a reduce consumul de energie în orele de vârf
Premierul Republicii Moldova cere firmelor să mute activitatea în timpul nopții, pentru a reduce consumul de energie în ...
Guvernul Republicii Moldova, țară care este deja în stare de urgență energetică, și care ar putea avea probleme și mai mari după 1 ianuarie, anunță mai multe măsuri pentru companiile din......
Racheta chineză Lijian-1 a eșuat și s-a autodistrus
Racheta chineză Lijian-1 a eșuat și s-a autodistrus
CAS Space, una dintre cele mai importante firme de rachete comerciale din China, a declarat vineri că racheta sa Lijian-1 ...
Parlamentul din Moldova a aprobat o strategie de apărare pe 10 ani
Parlamentul din Moldova a aprobat o strategie de apărare pe 10 ani
Parlamentul din Republica Moldova, controlat de aleşi pro-occidentali, a aprobat o strategie de apărare pe zece ani, care ...
2024 în cifre: Cei mai mari producători auto rămân cei tradiționali, dar chinezii vin puternic din urmă
2024 în cifre: Cei mai mari producători auto rămân cei tradiționali, dar chinezii vin puternic din urmă
În ciuda creșterii tot mai vizibile a producătorilor auto din China, clasamentul celor mai puternici constructori de mașini ...