Iată soluţia dată de Curtea de Apel Bucureşti:
„Respinge ca neîntemeiată excepţia nulităţii pentru lipsa semnăturii a apelului formulat de apelanta Asigurare Reasigurare Astra S.A. prin administrator special Antonescu Bogdan, invocată de intimata Autoritatea de Supraveghere Financiară.
Respinge ca neîntemeiată excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a administratorului special Antonescu Bogdan pentru apelanta Asigurare Reasigurare Astra S.A., invocată de intimata Autoritatea de Supraveghere Financiară. Admite excepţia lipsei calităţii procesuale active a apelantelor The Nova Group Investments Romania S.A. şi Epsilon Estate Provider S.R.L., invocată de intimata Autoritatea de Supraveghere Financiară.
Respinge ca neîntemeiată excepţia existenţei autorităţii de lucru judecat cât priveşte apelul formulată de apelanta T & T Salvage LLC, invocată de intimata Societatea de Asigurare – Reasigurare Astra S.A. prin lichidator KPMG Restructuring SPRL.
Admite excepţia lipsei de interes a apelantei T & T Salvage LLC, invocată de intimata Autoritatea de Supraveghere Financiară. Admite excepţia lipsei calităţii procesuale active a apelantei S.C. Oltchim S.A. prin administratori judiciari consorţiul format din Rominsolv SPRL şi BDO Business Restructuring SPRL, invocată din oficiu, cât priveşte critica soluţiei de numire a lichidatorului judiciar provizoriu.
Admite excepţia lipsei de interes a apelantei S.C. Oltchim S.A. prin administratori judiciari consorţiul format din Rominsolv SPRL şi BDO Business Restructuring SPRL, invocată de intimata Autoritatea de Supraveghere Financiară, cât priveşte critica soluţiei de respingere a cererii de calificare a cererii de intervenţie ca fiind declaraţie de creanţă.
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta Asigurare Reasigurare Astra S.A. prin administrator special Antonescu Bogdan, în contradictoriu cu intimatele Societatea de Asigurare – Reasigurare Astra S.A. prin lichidator KPMG Restructuring SPRL şi Autoritatea de Supraveghere Financiară. Respinge apelul declarat de apelantele The Nova Group Investments Romania S.A. şi Epsilon Estate Provider S.R.L., în contradictoriu cu intimatele Societatea de Asigurare – Reasigurare Astra S.A. prin lichidator KPMG Restructuring SPRL şi Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca fiind formulat de persoane lipsite de calitate procesuală activă.
Respinge ca lipsit de interes apelul declarat de apelanta T & T Salvage LLC, în contradictoriu cu intimatele Societatea de Asigurare – Reasigurare Astra S.A. prin lichidator KPMG Restructuring SPRL şi Autoritatea de Supraveghere Financiară. Respinge apelul declarat de apelanta S.C. Oltchim S.A. prin administratori judiciari consorţiul format din Rominsolv SPRL şi BDO Business Restructuring SPRL, în contradictoriu cu intimatele Societatea de Asigurare – Reasigurare Astra S.A. prin lichidator KPMG Restructuring SPRL şi Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca fiind formulat de o persoană lipsită de calitate procesuală activă, cât priveşte critica soluţiei de numire a lichidatorului judiciar provizoriu, şi ca lipsit de interes, cât priveşte critica soluţiei de respingere a cererii de calificare a cererii de intervenţie ca fiind declaraţie de creanţă.
Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 28.04.2016″
Ca atare, cum Astra a intrat oficial în faliment, Fondul de Garantare a Asiguraţilor poate începe plata despăgubirilor pentru păgubiţii Astra.
Recent, ASF a decis să prelungească termenul până la care clienții Astra Asigurări pot depune cereri pentru deschiderea dosarului de daună. Autoritatea a decis ca dosarele să poată fi deschise până cel puțin pe 23 mai, iar termenul ar putea fi prelungit chiar până la expirarea sau denunțarea tuturor polițelor încă în vigoare la Astra.
La momentul deschiderii procedurii de faliment, Astra avea 2,5 milioane de poliţe şi 1,8 milioane de clienţi. În acest moment, sunt înregistrate la Fondul de Garantare circa 30.000 de cereri de plată pentru daune care trebuie onorate de Astra Asigurări, deja avizate de Fondul de Garantare a Asiguraţilor.