Astra, Carpatica, Euroins şi EximAsig au un deficit de capital agregat de 356 mil. euro – raport ASF

Astra Asigurări, Carpatica Asig, Euroins şi EximAsig au un deficit de capital agregat de 1,6 miliarde lei (356 milioane euro) potrivit cerinţelor Solvency I, iar două dintre ele trebuie să prezinte ASF, până la 4 august, planuri prin care stabilesc măsurile pe care le vor lua până la 15 octombrie, scrie MEDIAFAX.
Economica.net - joi, 16 iul. 2015, 06:57
Astra, Carpatica, Euroins şi EximAsig au un deficit de capital agregat de 356 mil. euro - raport ASF

„Evaluarea activelor și pasivelor (Balance Sheet Review – BSR) şi testul de stres indică faptul că unele societăţi de asigurare din România trebuie să acţioneze rapid în vederea consolidării poziţiilor financiare şi a solvabilităţii. (…) Evaluarea activelor și pasivelor a relevat un deficit de capital agregat, conform cadrului prudenţial actual (Solvabilitate I), de 1,6 miliarde LEI (aproximativ 356 milioane EURO), concentrat la patru societăţi”, se arată într-o declaraţie comună a Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF, Comisiei Europene (CE) şi a Autorităţii Europene pentru Asigurări şi Pensii Ocupaţionale (EIOPA) privind rezultatele exerciţiului BSR.

Cele patru societăţi de asigurări deţin capitaluri proprii negative după ajustări de 1,9 miliarde lei, astfel: Astra Asigurări – 1 miliard lei, Euroins – 553,48 milioane lei, Carpatica – 410,29 milioane lei, EximAsig – 2,67 milioane lei. La nivel agregat, cele 13 societăţi au capitaluri proprii negative după ajustări de aproape 5,2 milioane lei, scrie MEDIAFAX.

„În conformitate cu măsurile de supraveghere convenite pentru acest exerciţiu, publicate pe site-ul ASF la 18 februarie 2015, pentru două din cele patru societăţi cu deficit de capital s-a stabilit cerința de a prezenta un plan de acţiune către ASF, până la data de 4 august 2015. Aceste planuri de acţiune trebuie să stabilească măsurile pe care societățile le vor lua până la data de 15 octombrie 2015 pentru a restabili conformitatea cu cerinţele privind marja de solvabilitate”, se precizează în comunicat.

Raportul ASF despre piaţa asigurărilor aici

Autoritatea a selectat în februarie companiile Deloitte, Ernst&Young, KPMG, PwC, Mazars şi Milliman pentru evaluarea activelor şi pasivelor a 13 companii de asigurare, care reprezintă peste 80% din piaţa de profil, valoarea contractului fiind estimată la 12,3 milioane de lei, cu TVA.

Astfel, Mazars a evaluat Astra Asigurări, Generali şi Omniasig VIG, Ernst&YoungAssurance Services – Allianz-Ţiriac Asigurări, Groupama, Uniqa Asigurări, Asirom VIG, Pricewaterhousecoopers Audit – PAID, Carpatica Asig şi Exim România, KPMG – Euroins şi AXA Life, Deloitte – ING Asigurări de Viaţă.

„Scopul exerciţiului a fost acela de a consolida atât protecţia consumatorului, cât şi încrederea în sectorul de asigurări din România, prin intermediul unei evaluări independente, pe baza situațiilor financiare existente la 30 iunie 2014”, se notează în comunicat.

Raportul privind evaluarea activelor şi pasivelor şi testul de stres relevă că, în cele mai multe cazuri, ajustările bilanțurilor societăților de asigurare efectuate în urma realizării exercițiului BSR au avut un impact semnificativ asupra indicatorilor prudențiali ai respectivelor societăți calculați pe baza regimului prudențial Solvabilitate I (Solvency I).

Astfel, la nivel agregat, în urma BSR, marja de solvabilitate disponibilă pentru toate societățile participante a fost negativă, de ‐417 milioane lei față de cerințele acestora de solvabilitate la nivel agregat, de 1,1 miliarde lei.

La nivel individual, ratele de solvabilitate ale Astra, Carpatica, EximAsig şi Euroins au înregistrat valori negative, în timp ce Groupama şi Asirom au rate ale solvabilităţii sub 100% pentru asigurările generale, însă de peste 100% la nivel combinat.

Ratele de solvabilitate ale tuturor celorlalte societăți de asigurare au înregistrat valori de peste 100%.

Exercițiul BSR a avut un impact atât asupra activelor, cât şi asupra pasivelor totale ale societăților de asigurare la 30 iunie 2014. Ajustările totale agregate aplicate de către auditori activelor totale au fost negative, de ‐817 milioane lei (circa 6% din totalul activelor societăților participante înainte de exercițiul BSR).

Clasele de active cu cele mai mari ajustări în minus au fost creanțele (325 milioane lei sau 40% din ajustarea totală aplicată activelor) şi ponderea rezervelor tehnice cedate în reasigurare (299 milioane lei, respectiv 37%).

Auditorii au ajustat, de asemenea, cheltuielile efectuate în avans (cu aproximativ 90 milioane lei, respectiv 11%) şi au aplicat ajustări mai mici la terenuri şi construcții, investiții financiare şi alte active.

În ceea ce priveşte pasivele, auditorii au identificat cazuri în care au fost constituite provizioane subevaluate pentru obligațiile din asigurare, ceea ce a dus la o ajustare în plus a rezervelor tehnice, în special pentru asigurările generale. Pasivele totale au fost majorate cu aproximativ 593 milioane lei (5% din totalul pasivelor societăților participante înainte de realizarea exercițiului BSR), ajustarea aplicată rezervelor tehnice fiind în sumă de 517 milioane RON.

În ceea ce priveşte rezervele tehnice, cea mai mare corecție în plus, de aproximativ 332 milioane lei a fost făcută pentru rezerve de daune (RBNS), urmată de rezerva de daune neavizate (IBNR), care a fost ajustată cu 225 milioane lei. Rezerva pentru riscuri neexpirate a crescut cu 100 milioane lei, în timp ce rezerva de catastrofă a fost redusă cu 135 milioane lei, diminuare determinată de o singură societate de asigurare.

În urma BSR, 7 companii din 13 îndeplinesc cerințele de solvabilitate (de exemplu, rata de solvabilitate peste 100% şi respectarea fondului minim de siguranță), respectiv Allianz, Axa, Generali, ING, Omniasig, Uniqa şi PAID.

Preşedintele ASF, Mişu Negriţoiu, a declarat în aprilie că autoritatea va realiza în a doua parte a anului teste de stres şi pentru restul de 15% din piaţa de asigurări, după ce se va încheia testarea primilor 13 asiguratori, astfel încât în decembrie instituţia să aibă o radiografie completă a pieţei.

Răspunsul Euroins

Referitor la rezultatele exerciţiului BSR (Balance Sheet Review) ce a constat într-o analiză aprofundată a pasivelor şi activelor societăţilor de asigurare la data de 30.06.2014, Euroins România doreşte să facă următoarele clarificări:

Suma menţionată în raportul final se referă la situaţia existentă acum mai bine de un an, respectiv la data de 30 iunie 2014, iar între timp, Euroins România a parcurs câteva etape strategice de dezvoltare, cum ar fi: majorarea capitalului social până la sfârşitul anului 2014 şi semnarea la începutul anului 2015 a unor noi contracte de reasigurare, programul actual de reasigurare fiind mult mai adecvat dimensiunii şi necesităţilor companiei atât de moment, cât ş conform estimărilor. Efectul pozitiv combinat al acestor două măsuri se cifrează la aproximativ 350 de milioane lei.

În plus, conducerea Euroins şi-a exprimat intenţia de a majora capitalul social cu încă 100 de milioane lei până la sfârşitul anului 2015, existând disponibilitatea dublării acestei sume în cazul în care se va constata un necesar de capital peste estimările curente.

De asemenea, a fost implementată o strategie de segmentare a portofoliului mai adecvată profilului companiei, care să conducă la o identificare mai profundă a factorilor de risc, introducându-se în acelaşi timp noi factori de risc bazaţi pe analize statistice, precum şi identificarea unor clase de risc mult mai omogene, în vederea unei mai bune reflectări a riscurilor în procesul de tarifare.

La sfârşitul primului semestru al anului 2015, Euroins România a raportat o creştere a primelor brute subscrise până la aproximativ 361 milioane lei, în timp ce daunele plătite în aceeaşi perioadă s-au situat la nivelul de 259 de milioane lei.

Referitor la nivelul rezervelor tehnice, valoarea şi acurateţea acestora a fost semnificativ îmbunătătiţă faţă de situaţia prezentată în raportul privind exerciţiul BSR, urmare a unor măsuri determinante:

– Eforturi susţinute privind plata dosarelor de daune în ultimile 8 luni;
– Proceduri simplificate dar mai eficiente privind fluxul de soluţionare şi plată a dosarelor de daună;
– analiză aprofundată şi detaliată a dosarelor de daună aflate în rezervă.

Ca urmare a aplicării acestor strategii, valoarea medie a daunei a scăzut, în timp ce numărul de reclamaţii s-a redus de mai mult de 5 ori comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent.

Euroins menţionează ca a depus la Autoritatea de Supraveghere Financiară o contestaţie referitoare la concluziile exerciţiului BSR.

Având în vedere toate cele de mai sus, Euroins România se află în poziţia în care poate să afirme că acţiunile întreprinse în ultimile 18 luni de către conducerea companiei au fost validate ca fiind corecte şi adecvate şi au condus la o situaţie generală semnificativ îmbunătiţă a companiei în prezent, faţă de cea la data de 30.06.2014, aşa cum s-a anunţat şi în conferinţa de presă sustinuta în 6 iulie 2015 de către conducerea companiei.

 

Te-ar mai putea interesa și
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece mai mult timp aşa cum ne place, vin către voi cu o opţiune demnă de......
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile ...
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea ...