Astra Română, din fruntea rafinăriilor din ţară, în insolvenţă

În anul 1880, comerciantul Ion Niculescu-Bazar a înfiinţat o modestă „fabrică” de petrol în suburbia Sfânta Filofteia din Ploieşti pe care ulterior a vândut-o inginerului Ioan M. Munteanu, pentru suma de 80.000 de lei.

„În istoria europeană a dezvoltării industriei petroliere, Astra figurează ca prima rafinărie producătoare de gaz şi una dintre primele producătoare de cocs de petrol”, se arată într-un memorandum al rafinăriei.

În 1901, fabrica este vândută bancherului şi comerciantului Max Schapira din Ploieşti, care a schimbat denumirea „fabricii de gaz” în „Rafinăria Astra” şi a trecut la extinderea şi modernizarea ei.

„În anul 1904, rafinăria a prelucrat peste 2.500 de tone de ţiţei. Produsele obţinute s-au exportat în proporţie de 90% şi numai 10% s-a folosit în ţară. Pentru rezultatele obţinute, rafinăria a obţinut în 1905 medalia de argint la expoziţia de mine a Societăţii Agrare a Marilor Proprietari din România. În decembrie 1906 a primit medalia de argint şi diploma specială la Expoziţia Jubiliară Naţională din Bucureşti. Din anul 1906, rafinăria „Astra” a devenit proprietatea lui C. M. Pleyte Mz. din Olanda. Prin această tranzacţie, s-a încheiat pentru rafinăria „Astra” perioada „fabricii de gaz”, intrând într-o nouă epocă de dezvoltare”, se arată în volumul „Istoricul societăţii „Astra Română”- 1880-1948″, al cărui autor este istoricul Constantin Dobrescu.

Potrivit sursei citate, societatea „Astra” a fost fondată la 10/23 ianuarie 1907, iar un an mai târziu urca în topul celor mai importante rafinării din ţară, ocupând locul al şaptelea în privinţa cantităţilor de petrol prelucrate anual.

„Societatea „Astra” a început să lucreze din 11 februarie 1908. În anul 1909 au început tratativele între „Regatul Român” şi „Astra” pentru contopirea exploatărilor lor de la Moreni. Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor societăţii „Astra” din 7/20 septembrie 1909 a autorizat direcţiunea societăţii de a proceda- împreună cu cea a societăţii „Regatul Român” şi a societăţii „Geconsolideerde Hollandsche Petroleum Compagnie” la constituirea noii societăţi „Astra Română”. „Data de naştere” a societăţii „Astra Română” a fost 9 iulie 1910.  Producţia de ţiţei a societăţii a crescut până la Primul Război Mondial an de an. Începând cu anul 1910, societatea „Astra Română” a trecut la mărirea rafinăriei, astfel încât aceasta să poată prelucra 100 de vagoane de ţiţei pe lună. (…) De menţionat că societatea „Astra Română” deţinea cel mai lung conduc din România, cu o lungime de 43 de km, care lega schela Moreni cu rafinăria Ploieşti, trecând prin Filipeşti”, mai spune autorul.

Un alt aspect subliniat de istoricul Constantin Dobrescu este acela că, în perioada 1910-1915, adică de la înfiinţarea societăţii şi până în anul dinaintea intrării României în război, producţia societăţii „Astra Română”, în medie, reprezenta un sfert din producţia totală de ţiţei a ţării, fapt care demonstrează importanţa acestei societăţi încă din primii ani de funcţionare.

Dezvoltarea rafinăriei „Astra Română”, considerată „fruntea rafinăriilor din ţară în privinţa cantităţii de ţiţei prelucrat”, a fost oprită de operaţiunile din timpul Primului Război Mondial.

Cu ocazia centenarului, istoricii readuc în atenţia publicului un eveniment cu un impact aparte în istoria noastră, respectiv primul mare dezastru ecologic provocat de război prin incendierea rafinăriilor de pe Valea Prahovei şi de la Ploieşti.

„Cu siguranţă acest proces de distrugere a fost unul dintre cele mai mari dezastre ecologice pe care România şi Ploieştiul le-au cunoscut în secolul XX şi nu numai. Incendierea rafinăriilor în 1916 rămâne unul dintre actele economice cele mai semnificative ale războiului, care au cântărit şi ele în balanţa păcii de la Versailles, când României i s-au recunoscut jertfele din timpul războiului şi i-au fost recunoscute drepturile asupra Transilvaniei, Bucovinei şi Basarabiei şi implicit noile graniţe”, arată prof. dr. Dorin Stănescu, consilier în cadrul Departamentului CENTENAR al Guvernului României, într-un material transmis la solicitarea AGERPRES.

Potrivit documentului, contextul istoric în care s-a produs acest eveniment al incendierii rafinăriilor a fost acela al intrării României în Primul Război Mondial în 1916 şi al eşecului militar în Transilvania.

Armata română a fost nevoită să se retragă, iar la începutul lunii decembrie a devenit tot mai clar că Muntenia nu va mai putea fi apărată. Ca atare, la cererea imperioasă a aliaţilor ca germanii să fie împiedicaţi să aibă acces la facilităţile petroliere ale României, în intervalul 3-6 decembrie s-au făcut pregătirile pentru actul de distrugere a rafinăriilor, arată sursa citată.

Conform datelor din volumul „Istoricul societăţii „Astra Română”- 1880-1948″, guvernul francez l-a trimis în România pe căpitanul Grazie, însoţit de un chimist, pentru a convinge guvernul român să ordone distrugerea industriei extractive şi de prelucrare a ţiţeiului, în România sosind, totodată, şi doi ofiţeri britanici, col. Thompson şi col. Griffiths, care, în noiembrie 1916, au ajuns la Ploieşti, misiunea lor fiind aceea de a transforma zona într-o mare de flăcări, pentru ca ţiţeiul, indispensabil ducerii războiului, să nu cadă în mână germanilor.

Raportul lui Norton Griffiths înaintat către guvernul britanic în 1917 a fost desecretizat de către Arhivele Britanice în anul 2010 şi ne relateză cum s-a desfăşurat acest proces.

„În raportul său, Norton Griffiths ne arată că a sosit la Ploieşti în jurul datei de 3 decembrie şi, pentru că românii ezitau să dea ordinul scris de a distruge rafinăriile, el consideră că autorităţile române erau nerealiste. Credeau că-i vor opri pe germani şi de aceea au amânat până în ultima clipă acest proces. Ordinul scris a fost primit pe 4 decembrie, iar două zile mai târziu nemţii aveau să intre în Ploieşti. Colonelul Griffiths a fost prevăzător şi a pregătit din timp procesul de distrugere a rafinăriilor, a anticipat că unele dintre acestea se aflau în interiorul oraşului şi nu puteau fi incendiate întrucât exista pericolul ca locuinţele populaţiei să fie afectate şi de aceea s-a procedat la distrugerea instalaţiilor şi la deversarea petrolului pe terenul din interiorul rafinăriilor”, se arată în documentul transmis de Dorin Stănescu.

Potrivit datelor prezentate de istoricul Constantin Dobrescu, o comisie româno-engleză a ajuns, la data de 5 decembrie, la rafinăria Astra Română, care a fost împărţită în patru diviziuni, trecându-se la aplicarea efectivă a planului.

„Au fost distruse vechea distilaţie de uleiuri, cu 10 alambicuri de distilare, cele 31 de rezervoare ale acestei secţiuni cu o capacitate totală de 85.456 tone şi noua rafinărie. (…) Pe de altă parte, din reţeaua de conducte de care dispunea rafinăria, numai a zecea parte a rămas utilizabilă. Fără a socoti cele 40.000 de tone de ţiţei arse pe şantierele sale, „Astra Română” a pierdut la Ploieşti 172.500 de tone de produse petroliere. Rafinăria „Astra Română”, care în 1915, se afla, datorită instalaţiilor sale moderne, „în fruntea rafinăriilor din ţară în privinţa cantităţii de ţiţei prelucrat”, a ajuns o grămadă de fiare”, se spune în volumul citat anterior.

De asemenea, când s-a dat foc petrolului de la rafinăria Astra, câţiva oameni au fost arşi de vii, din cauza violenţei exploziei şi a incendiului, notează Dorin Stănescu.

„Raportul lui Griffiths enumeră toate rafinăriile incendiate, iar estimările sale asupra cantităţii de petrol arse, deversate se ridică la cifra de 210.000.000 de galoane de petrol. Cu siguranţă acest proces de distrugere a fost unul dintre cele mai mari dezastre ecologice pe care România şi Ploieştiul le-au cunoscut în secolul XX şi nu numai”, conchide acesta.

Pe lângă pierderile de vieţi omeneşti, în urma războiului, societatea „Astra Română” a suferit pagube în valoare de 2.357.365.196 de lire sterline, adică 25.587.085.474 lei, dintre care 1.768.954 de lire sterline au reprezentat valoarea distrugerilor provocate rafinăriei, inclusiv a utilajelor transportate în Germania în timpul ocupaţiei, susţine Constantin Dobrescu în lucrarea citată.

În ceea ce priveşte producţia, autorul notează că în anul 1916, anul intrării României în război, producţia societăţii „Astra Română” a fost de 34.848 tone, în 1917 a scăzut la 101.878 tone, iar în 1918 a crescut la 300.138 tone. În perioada 1917-1918, rafinăria nu a funcţionat, fiind repusă în funcţiune abia în anul 1919.

În perioada interbelică, societatea „Astra Română” a cunoscut o dezvoltare deosebită, devenind una dintre cele mai importante societăţi petroliere din România. Ulterior, au urmat bombardamentele anglo-americane din 1943 şi 1944, care au fost precedate de câteva bombardamente sovietice, cel mai important fiind considerat cel din 13 iulie 1941.

„La orele 18:10, trei avioane de bombardament sovietice au efectuat un raid aerian asupra Ploieştiului, avariind unele instalaţii de la rafinăriile „Astra Română” şi „Orion”. Bombardamentul sovietic din 13 iulie 1941 a atins şi parcurile de rezervoare de la rafinăriile „Orion”, „Astra Română” şi „Lumina”. Au fost ucişi doi soldaţi români şi doi germani, iar alţi patru au fost răniţi. Sovieticii au mai bombardat Ploieştiul şi după această dată. Între 9 iulie şi 18 august 1942, aviaţia rusească a mai efectuate zece raiduri aeriene asupra Ploieştiului”, se spune în lucrarea istoricului Constantin Dobrescu.

Potrivit sursei citate, primul bombardament anglo-american asupra Ploieştiului a fost efectuat la 12 iunie 1942, el fiind considerat un raid „de probă”.

„La întâlnirea de la Casablanca dintre Churchill şi Roosevelt din ianuarie 1943, s-a decis distrugerea rafinăriilor de petrol de la Ploieşti, deoarece se aprecia că astfel ar fi scurtată durata războiului în Europa cu şase luni. Cei doi lideri considerau că petrolul românesc reprezenta „călcâiul lui Ahile” pentru Germania. Planul de bombardare prevedea să se lovească un număr limitat de instalaţii cheie din fiecare dintre cele nouă rafinării mari din Ploieşti”, se precizează în volumul menţionat.

În timpul bombardamentelor, se luau măsuri de camuflaj pentru „ascunderea” rafinăriilor prin utilizarea ceţei artificiale produse de aparatele de fuminizare Nebeltopf. Practic, începerea fumizării era făcută astfel încât se ascundă complet oraşul în timpul în care aviaţia inamică survola spaţiul aerian.

De asemenea, pentru protecţia instalaţiilor de la rafinăria „Astra Română” şi de la celelalte rafinării s-au luat şi alte măsuri tehnice, construindu-se ziduri de cărămidă sau beton în jurul rezervoarelor cu produse petroliere, pentru a asigura protecţia împotriva efectului de suflu şi a schijelor. Totodată, instalaţiile au fost compartimentate prin ziduri de protecţie de până la 10 metri înălţime.

„Pentru „Astra Română”, atacul aerian din 1 august 1943, acea „duminică neagră”, cum este cunoscută în istorie, a fost devastator. Rafinăria a fost atacată de 12 bombardiere americane care au lansat 48 de bombe brizante. Pe perioada bombardamentelor au murit „la datorie” în total 44 de lucrători şi funcţionari. Pe câmpul de luptă au căzut 30 de soldaţi, salariaţi ai societăţii „Astra Română”. Timpul de repunere în funcţiune a rafinăriei în urma acestui raid a fost de 15-20 de zile, iar 20% din capacitatea de prelucrare şi stocare a rafinăriei a fost distrusă. Alte atacuri devastatoare asupra rafinăriei „Astra Română” au avut loc în primăvara şi în vara anului 1944. La 24 aprilie 1944, 200 de avioane americane au atacat în valuri de câte 50 de avioane fiecare şi au reuşit să producă distrugeri rafinăriilor. „Astra Română” a fost grav avariată, fiind scoasă din funcţiune între 60 şi 90 de zile. Cele mai importante bombardamente au fost cele din 5, 13 şi 31 mai 1944, când bombardiere B 24 şi B 17 au lansat sute de bombe care au lovit şi avariat rafinăria”, se mai spune în volumul citat.

Din rapoarte militare citate de istoricul Dobrescu, rezultă că la raidul aerian din 5 mai au participat 150 de avioane anglo-americane care au aruncat 4.000 de bombe, iar rafinăria „Astra Română” a fost „grav atinsă”, având de suferit în special instalaţiile şi mai multe rezervoare şi izbucnind numeroase incendii.

Ulterior, la 15 iulie 1944, rafinăria „Astra Română” a fost din nou lovită în urma unui nou raid devastator. La raidul din 28 iulie 1944, rafinăria a fost atinsă, fiindu-i distruse conducte de gaze, mai multe imobile şi incendiate un tren petrolier cu 40 de vagoane de benzină şi un tanc rezervor cu gaze.

Totodată, pe 9 august, 300 de bombardiere B 17 şi B 24 au avariat grav cinci rafinării, printre care şi Astra Română.

„Prin performanţele organizatorice, printr-o adaptare suplă la specificul războiului, atât în plan legislativ, cât şi în plan acţional, prin consecvenţa şi forţa sa politică şi economică, societatea „Astra Română” s-a situat în rândul celor mai puternice şi eficiente societăţi petroliere care au acţionat în România în timpul celui de-a Doilea Război Mondial”, conchide istoricul.

În toamna anului 2004, rafinăria Astra Română a intrat în conservare. Potrivit unei hotărâri a Adunării Generale a Acţionarilor, rafinăria şi-a încetat activitatea de producţie, iar întregul parc de instalaţii şi utilaje a intrat în conservare.

Ulterior, în iunie 2014, Tribunalul Prahova a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva societăţii Rafinăria Astra Română, Via Insolv SPRL fiind desemnată administrator judiciar.

Conform portalului instanţelor de judecată, următorul termen în acest dosar aflat pe rolul Tribunalului Prahova este programat pentru 23 martie 2017.