Astra Trans Carpatic permite accesul în tren doar călătorilor care poartă mască de protecție și mănuși

Economica.net
13 05. 2020
atc_29830300

„Pentru prevenirea infectării cu noul coronavirus și în vederea reintrării în circulație a trenurilor din data de 15 mai, pentru protecția dumneavoastră și a celor din jur pe parcursul călătoriei s-au luat următoarele măsuri:

1. La îmbarcarea în trenurile ATC, cât și în timpul călătoriei, sunt acceptați numai călătorii care poartă mască de protecție și mănuși.
2. La urcarea în vagon a călătorilor sau în timpul călătoriei, va fi verificată temperatura corporală cu termometru non contact, de către personalul de tren, la o temperatură mai mare de 37 °C, nu se va permite accesul în vagon.
3. În timpul călătoriei, păstrați distanța socială.
4. Trenurile ATC sunt dotate cu dozatoare cu dezifectant pentru mâini.
5. Nu aruncați în vagoane măștile de protecție și mânușile, după utilizarea acestora.
6. Pentru achiziționarea legitimațiilor de călătorie, recomandăm folosirea platformei on-line, de asemenea rugăm ca la casele de bilete să efectuați plata cu cardul.
7. În cazul in care nu mai sunt locuri disponibile, nu se va permite accesul în tren pentru persoanele fără legitimații de călătorie.
8. Rugăm călătorii să prezinte legitimațiile de călătorie la ușa de îmbarcare în tren”, se arată în anunțul operatorului feroviar privat de transport călători.

Astra Trans Carpatic a început să suspende trenuri la finele lunii martie, în urma Ordonanțelor Militare privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19.

FOTO: tren Astra Trans Carpatic (sursa: Victor Silaghi)