Astra Vagoane Călători, singurul ofertant la licitația pentru tramvaie noi la Brăila, prin PNRR ERATĂ
Astra Vagoane Călători a depus ofertă până la termenul limită din 18 august la licitația organizată de Primăria Brăila.
Obiectul achiziţiei îl constituie achiziţionarea a șase tramvaie noi de capacitate medie a căror valoare estimată este de 48 milioane de lei fără TVA, cu posibilitatea, ca în perioada de derulare a acestuia (34 luni, dar nu mai tarziu de 30 iunie 2026), autoritatea contractantă să poată achiziţiona în baza acestuia, suplimentar, încă o cantitate de maximum două tramvaie noi, la acelasi pret cu cele ofertate, cu aceleasi caracteristici cu cele ofertate sau superioare celor ofertate, în cazul în care furnizorul de tramvaie a lansat în aceasta perioadă produse de ultimă generație, superioare celor ofertate.
Achiziţionarea cantităţilor suplimentare (maximum două tramvaie) se va realiza în durata contractului (34 luni, dar nu mai tarziu de 30.06.2026), prin încheierea unui act adiţional, autoritatea contractantă stabilind în acest sens în propunerea de contract o clauză de revizuire, fără a organiza o procedură competitivă.
Valoarea totală estimata a contractului este de 64 milioane de lei fără TVA, valoare care cuprinde valoarea estimată a tramvaielor care fac obiectul prezentului contract (șase) inclusiv cantităţile suplimentare de tramvaie noi (două) care vor putea fi achiziţionate în baza clauzei de revizuire specificată în propunerea de contract.