Potrivit autorităţilor, autorul atacului, un fost angajat al companiei, a tras focurile de armă de la volanul maşinii sale. El a fost împuşcat mortal de către forţele de ordine.
Cel puţin 10 răniţi sunt în stare critică.
Ulterior suspectul a fost identificat ca fiind Cedric Ford, de 38 de ani, relatează Reuters.
Atacul nu ar fi fost comis din motive teroriste, a explicat T. Walton, şeful departamentului de poliţie din comitatul Harvey de care aparţine oraşul Hesston.
Martin Espinoza, unul dintre colegii atacatorului, a povestit cum acesta, care era, de regulă, o persoană foarte calmă şi temperată, a încercat să-l împuşte, dar arma nu mai avea gloanţe. Espinoza a fugit, dar atacatorul a mai scos o doua armă.
Bărbatul a fost împuşcat mortal de un poliţist, care a fost rănit la rândul său.