Atac armat la hotelul Radisson din Bamako, Mali. 170 de persoane sunt luate ostatice

Bărbaţi înarmaţi au intrat vineri în Hotelul Radisson, din centrul Bamako, capitala Mali, trăgând focuri de armă şi strigând 'Allahu Akbar', după care au luat ostatice 170 de persoane, relatează agenţiile internaţionale de presă.
Economica.net - vin, 20 nov. 2015, 10:07
Atac armat la hotelul Radisson din Bamako, Mali. 170 de persoane sunt luate ostatice

Potrivit Reuters, care citează un oficial în domeniul securităţii, se pare că circa 10 bărbaţi înarmaţi se află în interiorul hotelului. Iniţial, s-a vorbit de doi atacatori. Acesta se află chiar în centrul capitalei Bamako, într-o zonă unde se află mai multe ministere şi unde locuiesc diplomaţi străini.

AFP informează că ‘140 de clienţi şi 30 angajaţi’ sunt ţinuţi ostatici, a anunţat grupul hotelier Rezidor la Londra, potrivit căruia a avut loc un incident armat la Hotelul Radisson din Bamako, unde de obicei se cazează cetăţeni occidentali, inclusiv angajaţi ai companiei Air France.

‘Echipele noastre de securitate se află în contact constant cu autorităţile locale pentru a aduce tot ajutorul posibil pentru restabilirea securităţii în hotel. În acest stadiu, nu avem alte informaţii şi continuăm să urmărim situaţia îndeaproape’, a adăugat grupul hotelier, citat de BBC.

O sursă maliană în domeniul securităţii a declarat că atacatorii au intrat în incinta hotelului la bordul unui vehicul cu numere de înregistrare diplomatice.

Ambasada SUA la Bamako a scris pe Twitter că ‘a aflat că este în desfăşurare o operaţiune cu focuri de armă la Hotelul Radisson’ şi le-a recomandat cetăţenilor americani din capitala maliană să nu iasă pe stradă.

Pe 7 martie, un atentat la un restaurant din Bamako s-a soldat cu 5 morţi, dintre care un francez şi un belgian. Atacul, primul de acest fel comis în capitala statului Mali, a fost revendicat de o grupare islamistă.

Te-ar mai putea interesa și
Curtea Constituţională dezbate solicitările de anulare a primului tur al alegerilor
Curtea Constituţională dezbate solicitările de anulare a primului tur al alegerilor
Curtea Constituţională a României urmează să discute joi, la ora 11,00, solicitările lui Cristian Terheş şi Sebastian Constantin Popescu, candidaţi la alegerile prezidenţiale, de anulare a......
Şedinţă CSAT – Analiza unor posibile riscuri la adresa securităţii naţionale – pe ordinea de zi
Şedinţă CSAT – Analiza unor posibile riscuri la adresa securităţii naţionale – pe ordinea de zi
Preşedintele Klaus Iohannis a convocat şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, care va avea loc joi, începând ...
Ministrul Muncii susține ca majorarea salariului minim la 4.050 de lei/lună va avea efecte pozitive
Ministrul Muncii susține ca majorarea salariului minim la 4.050 de lei/lună va avea efecte pozitive
Creşterea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată de la 1 ianuarie 2025 va avea efecte pozitive la ...
Tarifele vamale suplimentare preconizate de SUA vor face dificilă menținerea prețurilor crede Ikea
Tarifele vamale suplimentare preconizate de SUA vor face dificilă menținerea prețurilor crede Ikea
Taxele vamale suplimentare preconizate de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, vor face mai dificilă pentru IKEA menţinerea ...