Atac armat la premiera unui film în SUA: Cel puţin 10 oameni au fost ucişi
Anterior, NBC News afirma că au fost rănite cel puţin 20 de persoane. Potrivit poliţiei, citate de postul american de televiziune, un suspect a fost reţinut dar nu se ştie dacă au mai fost implicate şi alte persoane.
Bărbatul ar fi deschis focul după 30 de minute de la începutul filmului „The Dark Knight Rises” într-un cinematograf din Aurora, o suburbie din Denver, şi ar fi aruncat o fumigenă sau o bombă cu gaze lacrimogene.
„Oamenii din interior ne spun că au crezut că totul face parte din film. Ei au auzit nişte zgomote despre care au crezut că sunt pocnitori şi deodată au văzut zburând gloanţe”, a declarat pentru Sky News Brenda Stuart, de la postul de radio 850 KOA Radio.
„Ofiţerii de poliţie transportă răniţii la spital cu propriile maşini, fără a mai aştepta ambulanţele”, a adăugat ea.