Atac informatic masiv împotriva Israelului

Israelul este vizat în prezent de un atac informatic masiv, dar a reuşit pentru moment să limiteze pagubele, cu ajutorul unei mai bune pregătiri decât în urmă cu un an, au anunţat duminică Guvernul şi unul dintre cei mai cunoscuţi experţi informatici din ţară, relatează AFP.
Economica.net - lun, 08 apr. 2013, 05:17
Atac informatic masiv împotriva Israelului

Grupul de hackeri Anonymous a anunţat sâmbătă un atac important pentru duminică împotriva site-urilor israeliene, cu obiectivul „ştergerii Israelului din spaţiul cibernetic”, în solidaritate cu poporul palestinian.

Atacul a afectat mai ales site-urile premierului, ministerelor Apărării şi Educaţiei, dar şi pe cel al Biroului Central de Statistică, însă toate aceste site-uri păreau că funcţionează în mod normal duminică.

Duminică „la prânz (12.00, ora României), site-urile Guvernului israelian erau accesibile publicului, aşa cum au fost întregul weekend”, a declarat Ministerul Finanţelor într-un comunicat.

Doar site-ul Ministerului Educaţiei a fost blocat temporar, „din cauza unei probleme tehnice care a fost reparată”, adaugă aceeaşi sursă, fără alte precizări.

Pagube sunt „mai mult sau mai puţin inexistente”, a dat asigurări pentru postul militar de radio profesorul Yitzhak ben Israel, fondatorul unui Centru naţional împotriva infracţionalităţii cibernetice, aflat în subordinea Biroului premierului Benjamin Netanyahu.

„Anonymous nu are capacitatea şi nici obiectivul să distrugă infrastructuri esenţiale din ţară. Dacă aşa ar fi stat lucrurile, nu ar fi anunţat acest lucru dinainte”, a declarat profesorul, apreciind că grupul caută mai degrabă să relanseze dezbaterea asupra conflictului israeliano-palestinian.

„Ţara este mult mai bine pregătită ca în urmă cu un an, când a avut loc un val de atacuri împoriva (site-urilor) Bursei, (companiei aeriene) El Al şi altor site-uri. De această dată, atacul este mai masiv şi mai intens, dar suntem mai bine pregătiţi”, a insistat el, referindu-se la un atac de la începutul lui 2012.

În opinia lui Guy Mizrahi, un cofondator al Cyberia, o agenţie de consultanţă şi pentru protecţia datelor, site-urile israeliene sunt supuse unui „atac important” de mai multe zile.

„Ieri (sâmbătă), a existat o adevărată furtună, numeroase site-uri guvernamentale au fost piratate, au fost lăsate mesaje pe unele dintre ele, iar de pe altele s-au furat date”, a declarat el pentru postul public de radio.

Grupul Anonymous a lansat deja un atac, în noiembrie, împotriva a numeroase site-uri israeliene şi a afirmat că a blocat sau „golit” aproximativ 700 de site-uri, în semn de protest faţă de o ofensivă militară israeliană împotriva Fâşiei Gaza.

Te-ar mai putea interesa și
Olaf Scholz este candidatul SPD pentru un nou mandat de cancelar
Olaf Scholz este candidatul SPD pentru un nou mandat de cancelar
Social-democraţii germani (SPD) l-au confirmat pe cancelarul Olaf Scholz ca principal candidat al partidului în alegerile din februarie. ...
Bulgaria și Serbia, afectate de o întrerupere a livrărilor de gaze din Azerbaidjan
Bulgaria și Serbia, afectate de o întrerupere a livrărilor de gaze din Azerbaidjan
Atât autoritățile din Bulgaria cât și cele din Serbia au acuzat o întrerupere a livrărilor de gaze din Azerbaidjan. ...
Tesla a prezentat varianta facelift a Model Y. China este prima piață din lume în care este comercializată
Tesla a prezentat varianta facelift a Model Y. China este prima piață din lume în care este comercializată
Așteptată de luni bune, lansarea variantei facelift a Tesla Model Y a avut loc în China, prima piață care pune în vânzare ...
Cel mai puternic om din lume îți spune ce se va întâmpla cu economia în 2025. Gigantul BlackRock dezvăluie în ce trebuie să investești
Cel mai puternic om din lume îți spune ce se va întâmpla cu economia în 2025. Gigantul BlackRock dezvăluie în ce trebuie ...
Gigantul BlackRock, fondul de peste 11.000 de miliarde de dolari condus de Larry Fink (foto), considerat de mulți drept ...