Atac rusesc cu rachetă asupra Krivoi Rog, orașul natal al lui Zelenski

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut apel joi ca presiunea la adresa Rusiei să nu fie slăbită, la o zi după o lovitură cu rachetă comisă de Moscova asupra unui hotel din Krivoi Rog (centru), unde erau cazați voluntari umanitari americani și britanici, care au supraviețuit, relatează AFP.
AGERPRES - joi, 06 mart. 2025, 12:50
Atac rusesc cu rachetă asupra Krivoi Rog, orașul natal al lui Zelenski

Acest atac cu rachetă de miercuri a despicat practic clădirea, făcând patru morți și peste 30 de răniți, potrivit autorităților locale.

„Nu trebuie să există nicio pauză în presiunea exercitată asupra Rusiei, pentru ca ea să pună capăt acestui război”, a declarat Zelenski pe platforma X.

În afară de acest hotel, au fost avariate 14 imobile rezidențiale, un oficiu poștal și magazine, au indicat autoritățile locale.

În altă zonă a țării, un bărbat a fost ucis într-un atac cu dronă asupra unor depozite de la periferia orașului Sumî (nord), a anunțat Ministerul de Interne ucrainean.

Krivoi Rog, orașul natal al lui Zelenski, cu o populație de circa 600.000 de persoane înaintea invaziei ruse, a fost lovit de mai multe ori de armata rusă.

În ianuarie, patru persoane au fost ucise într-un bombardament întreprins de Rusia în plină zi, iar în decembrie un atac rusesc a făcut un mort și 14 răniți.

Potrivit forțelor aeriene ucrainene, Rusia a atacat Ucraina în cursul nopții de miercuri spre joi cu peste 100 de drone, dintre care 68 au fost doborâte.

„În fiecare zi, Rusia demonstrează că este pregătită să continue războiul și să terorizeze civilii. De aceea Ucraina are nevoie de garanții de securitate solide pentru a asigura o pace durabilă și justă”, a pledat premierul ucrainean Denis Șmîgal pe Telegram.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Suciu, după întâlnirea cu delegţia SUA: Anularea alegerilor, ca o discuţie liberă despre situaţia politică
Suciu, după întâlnirea cu delegţia SUA: Anularea alegerilor, ca o discuţie liberă despre situaţia politică
Discuţiile senatorilor şi deputaţilor români cu delegaţii Congresului SUA au vizat aspecte ale diplomaţiei parlamentare, iar tema anulării alegerilor prezidenţiale de anul trecut a fost......
Anunţ de la DNA despre un dosar de mită a unui şef de la Glovo
Anunţ de la DNA despre un dosar de mită a unui şef de la Glovo
Theodor Răzvan Chiscăneanu, manager de operaţiuni - responsabil de flotele de curieri în cadrul companiei Glovo, a încheiat ...
Criză petrol – Care sunt estimările OPEC şi IEA pentru 2025, în contextul războiului comercial
Criză petrol – Care sunt estimările OPEC şi IEA pentru 2025, în contextul războiului comercial
Agenţia Internaţională a Energiei (IEA) şi-a revizuit, marţi, estimările privind creşterea cererii mondiale de petrol ...
Vânzările de mașini electrice, în creștere solidă în martie
Vânzările de mașini electrice, în creștere solidă în martie
Vânzările globale de automobile electrice au crescut cu 29% în ritm anual în luna martie, ajutate de creșterile înregistrate ...