Atac terorist în Franţa. MAE a activat celula de criză
Potrivit unui comunicat al MAE, transmis sâmbătă Agerpres, Ministerul Afacerilor Externe informează că, până la această oră, nu există nicio informare oficială din partea autorităților franceze în acest sens.
Misiunea diplomatică română se află în contact permanent cu cetățenii români și cu autoritățile locale și monitorizează desfășurarea evenimentelor, precizează MAE român.
Astfel, ambasada a contactat serviciul central de asistență medicală din Franța și spitalele pariziene care au primit răniți, pentru a verifica dacă printre victimele atacurilor se află și cetățeni români. De asemenea, misiunea menține legătura cu Celula de Criză a MAE francez și Celula interministerială de Criză de la Ministerul de Interne francez, fiind în așteptarea unei liste centralizate a persoanelor decedate sau rănite în atacuri.
Verificările sunt în curs, iar misiunea diplomatică română este pregătită să acorde asistență consulară, mai arată MAE.