Atacuri ”fără precedent” asupra Kievului, în plină vizită a unui emisar chinez

Noi atacuri aeriene au lovit Kievul şi mai multe regiuni din Ucraina joi în zori, într-un moment în care un emisar chinez se află în capitala ucraineană pentru a încerca să obţină o "reglementare politică" a conflictului, relatează France Presse.
AGERPRES - joi, 18 mai 2023, 09:34
Atacuri ''fără precedent'' asupra Kievului, în plină vizită a unui emisar chinez

„O serie de atacuri aeriene asupra Kievului – fără precedent prin puterea, intensitatea şi varietatea lor – continuă. Acesta este al nouălea atac aerian consecutiv asupra capitalei de la începutul lunii mai”, a indicat administraţia civilă şi militară a Kievului într-un comunicat.

Potrivit acesteia, rachete de croazieră au fost lansate de bombardiere strategice ruse dinspre regiunea Mării Caspice, iar drone de recunoaştere au survolat apoi capitala. „Toate ţintele inamice din spaţiul aerian al Kievului au fost detectate şi distruse”, au precizat autorităţile.

Un incendiu s-a declanşat într-un garaj din cartierul Darniţa în urma căderii unor fragmente de rachetă, fără să facă victime, a indicat pe Telegram primarul capitalei ucrainene, Vitali Kliciko, citat de Reuters.

Şeful administraţiei militare a Kievului, Serhii Popko, a declarat pe Telegram că un incendiu a izbucnit în spaţii nerezidenţiale în cartierul Desnianski, pe malul stâng al fluviului Nipru, care taie capitala ucraineană în două. El nu a oferit informaţii despre eventuale victime.

În schimb, o persoană a fost ucisă şi alte două rănite în portul Odesa, de la Marea Neagră, în cursul unui atac asupra unui obiectiv industrial, conform administraţiei militare regionale.

Armata a raportat de asemenea atacuri cu „rachete de croazieră” în regiunea Vinniţa, în centrul ţării, iar media locale au semnalat explozii la Hmelniţki, la 100 de kilometri mai la vest.

Aceste noi atacuri au loc în timp ce la Kiev se află un înalt responsabil chinez, Li Hui, reprezentant special pentru afaceri eurasiatice şi fost ambasador la Moscova, pentru a discuta – potrivit Beijingului – despre „reglementarea politică” a conflictului.

Li Hui s-a întâlnit miercuri cu şeful diplomaţiei ucrainene, Dmitro Kuleba, care „‘i-a explicat în detaliu principiile de restabilire a unei păci durabile şi juste bazate pe respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei”, după cum a precizat Ministerul de Externe ucrainean.

Kuleba „a subliniat că Ucraina nu va accepta nicio propunere care ar implica pierderea de teritorii sau o îngheţare a conflictului”, menţionează MAE ucrainean.

Autorităţile de la Kiev se tem că vor fi împinse, în cele din urmă, să accepte un compromis cu Moscova şi cer returnarea tuturor teritoriilor ocupate de Rusia, inclusiv Crimeea, anexată în 2014.

O întrevedere între Li şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski este „posibilă”, a indicat miercuri pentru AFP un înalt responsabil ucrainean sub rezerva anonimatului. O astfel de întâlnire ar fi o premieră între Zelenski, care încurajează Beijingul să exercite presiuni asupra preşedintelui rus Vladimir Putin, şi un înalt oficial chinez.

Turneul european al emisarului chinez prevede escale în Polonia, Franţa, Germania şi Rusia.

China, un partener apropiat al Moscovei, nu a condamnat niciodată public invazia rusă. Iar prin vizita îmtreprinsă în martie la Moscova, preşedintele Xi Jinping i-a acordat un sprijin puternic în plan simbolic omologului său rus Vladimir Putin.

În februarie, Beijingul a propus un plan în 12 puncte pentru a pune capăt războiului, care a fost însă privit cu scepticism de către Occident.

Vizita emisarului Chinei la Kiev intervine după un turneu european al lui Volodimir Zelenski, în cadrul căruia i s-au promis noi livrări de arme necesare pentru a lansa o contraofensivă majoră.

Kievului i-au fost promise rachete antiaeriene, drone de atac, blindate şi s-au înregistrat de asemenea progrese în ceea ce priveşte livrarea de avioane de luptă occidentale, pe care europenii sunt reticenţi în a le furniza.

Totodată, SUA au confirmat miercuri că un sistem Patriot primit de Ucraina a fost avariat de un proiectil neidentificat, dar a rămas operaţional, în contextul în care armata rusă a susţinut marţi că a distrus o baterie Patriot cu o „lovitură de înaltă precizie’ efectuată ‘cu o racheta hipersonică ‘Kinjal'”, potrivit AFP.

Te-ar mai putea interesa și
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru că nu recunoaşte legitimitatea preşedintelui Klaus Iohannis....
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
România va avea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar, care presupune o creştere de cheltuială salarială, atunci ...
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul a ameninţat că va opri livrările vitale de gaze spre Uniunea Europeană, dacă statele membre vor pune în aplicare ...
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei ...