Atacurile cibernetice cresc anual cu 45% – Fortinet
„Cei care utilizează pentru prima oară soluţii în cloud sunt cei mai expuşi la riscuri, dat fiind că sunt nefamiliarizaţi cu noul mediu de lucru la care se adaugă şi povara legată de o nouă modalitate de a gestiona utilizatorii, datele şi securitatea”, a spus Adrian Danciu, directorul regional al furnizorului american de soluţii de securitate IT Fortinet în Europa de Sud-Est.
Potrivit unui studiu realizat de Alert Logic, firmă specializată în securitatea soluţiilor cloud, atacurile asupra soluţiilor cloud se înmulţesc anual cu 45% la nivel global. În aceste condiţii, se estimează că în următorii cinci ani companiile vor cheltui circa 2 miliarde de dolari pentru a-şi proteja datele din cloud, conform unui alt studiu realizat de Forrester Research.