Atacurile din Marea Roșie riscă să crească prețurile și să încetinească activitatea economică în UE

Uniunea Europeană se confruntă cu riscul creşterii preţurilor de consum şi încetinirii activităţii economice din cauza perturbărilor provocate transportului maritim prin Marea Roşie, chiar dacă impactul economic nu s-a făcut resimţit până acum, a declarat marţi un înalt oficial european, transmite Reuters.
AGERPRES - mar, 23 ian. 2024, 20:29
Atacurile din Marea Roșie riscă să crească prețurile și să încetinească activitatea economică în UE

Vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, a spus că traficul navelor prin Marea Roşie a scăzut cu 22% într-o singură lună, ca urmare a atacurilor lansate de rebelii houthi asupra navelor din Marea Roşie. Cu toate acestea, declinul se va accelera pe măsură ce companiile de shipping redirecţionează navele pentru a ocoli Africa, a avertizat Dombrovskis, adăugând că Executivul comunitar monitorizează îndeaproape situaţia.

„Până acum nu a fost un impact vizibil asupra preţurilor la energie şi, la nivel mai general, un impact asupra preţurilor bunurilor. Dar vedem deja un impact asupra preţurilor la transport, care au crescut”, le-a spus Valdis Dombrovskis jurnaliştilor, la finalul unei reuniuni a miniştrilor europeni ai Comerţului, la care s-a discutat această problemă. „Cu siguranţă, este un factor de risc”, a apreciat Dombrovskis.

„Impactul economic mai larg asupra preţurilor de consum şi economiei UE în general va depinde foarte mult de lungimea acestei crize. De aceea, este nevoie de o acţiune rapidă”, a spus Dombrovskis.

Forţele americane şi britanice au lansat noi lovituri aeriene în Yemen în noaptea de luni spre marţi împotriva rebelilor houthi, care se declară în continuare „hotărâţi” să-şi continue atacurile în Marea Roşie, în semn de sprijin pentru palestinienii din Gaza.

Dombrovskis a precizat că Executivul comunitar îşi va revizui previziunile economice în luna februarie, când ar putea fi nevoită să ţină cont şi de perturbările din Marea Roşie.

Prin Canalul Suez, aflat la capătul Mării Roşii, trece între 12% şi 15% din comerţul mondial cu bunuri şi între 25% şi 30% din transportul maritim de containere. Pentru Uniunea Europeană, în 2022, aproximativ 23% din totalul bunurilor importate au venit prin intermediul navelor din Asia şi marea majoritate a acestor nave a trecut prin Canalul Suez.

În prezent, economia UE evită o recesiune blândă, iar perturbările prelungite ale comerţului prin Marea Roşie ar putea împiedica băncile centrale să reducă dobânzile în acest an.

Ministrul Comerţului din Ţările de Jos, Geoffrey van Leeuwen, a dezvăluit că, de la debutul atacurilor rebelilor houthi asupra navelor din Marea Roşie, costurile cu transportul maritim pe ruta Shanghai-Rotterdam prin Canalul Suez au crescut în unele cazuri cu 200%.

„Evident că asta se va repercuta asupra inflaţiei…Tocmai când am ieşit dintr-o perioadă de inflaţie ridicată, ăsta e ultimul lucru de care avem nevoie”, a spus Geoffrey van Leeuwen.

Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş, a anunţat Nicuşor......
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat că la consultările la Cotroceni i-a comunicat preşedintelui Klaus Iohannis ...
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților celor două camere se va putea face și guvernul
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților ...
Preşedintele Klaus Iohannis a făcut declarații după consultările pe care le-a avut la Palatul Cotroceni cu partidele ...
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie ...