Atacurile împotriva Ucrainei continuă în pofida armistiţiului – NATO

Economica.net
27 05. 2015
big_26933300_16697100_80287800

‘Atacurile’ împotriva ‘integrităţii teritoriale’ a Ucrainei – teatrul unui conflict ce opune trupele guvernamentale rebelilor proruşi în estul ţării – continuă în pofida armistiţiului fragil în vigoare, a declarat miercuri un înalt responsabil al NATO, citat de AFP.

‘Suntem cu toţii conştienţi de provocările extraordinare’ cu care se confruntă Ucraina, în special ‘atacuri continue împotriva integrităţii sale teritoriale’, a declarat adjunctul secretarului general al NATO, Thrasyvoulos Terry Stamatopoulos, aflat în vizită la Kiev.

‘NATO rămâne fidelă angajamentului său: va ajuta Ucraina în reformarea sectoarelor apărării şi securităţii’, a spus el în continuare, în cadrul unei reuniuni a grupului de lucru Ucraina-NATO.

Aceste declaraţii intervin în timp ce un acord de încetare a focului este în vigoare de la mijlocul lunii februarie, instituit ca urmare a negocierilor de la Minsk, destinate să pună capăt acestui conflict care a făcut peste 6.200 de morţi din aprilie 2014 şi până acum. Acest armistiţiu, în general respectat, este încălcat de lupte izolate.

Ucraina şi Occidentul acuză Rusia, care a anexat în martie 2014 peninsula ucraineană Crimeea, că aprovizionează cu arme şi combatanţi rebelii separatişti şi că a desfăşurat chiar şi trupe în estul Ucrainei, fapt negat categoric de Moscova.

Kievul susţine că Rusia a continuat să livreze mari cantităţi de armament insurgenţilor şi să trimită soldaţi în Ucraina chiar după intrarea în vigoare a armistiţiului.

Autorităţile ucrainene prooccidentale au arătat recent presei doi ruşi, prezentaţi ca membri ai forţelor speciale ruse, capturaţi la mijlocul lunii mai, în apropiere de localitatea Sciastie (regiunea Doneţk). Moscova susţine că cei doi sunt foşti militari şi că s-au retras din armată înaintea plecării în zona de conflict din estul Ucrainei.