Atenție la prețuri: americanii se pregătesc să umble la rezervele strategice de petrol

15 03. 2012
petrol_556768890_01804700

Președintele American Barrack Obama și premierul britanic David Cameron au discutat posibilitatea de a apela la rezervele strategice de petrol, în cadrul unei întâlniri de miercuri, au declarat două surse apropiate discuțiilor și citate, în exclusivitate, de Reuters.

Acesta ar fi primul semn, spune Reuters, că Obama ar începe să testeze sprijinul mondial într-un efort de reducere a prețurilor la carburanți, care se apropie de un nivel record. Obama a ridicat această problemă în cadrul unei întâlniri bilaterale la Casa Albă, conform unui diplomat britanic care a avut acces la discuții.

În momentul în care Reuters a cerut o poziție oficială legată de discuții, un membru al administrației Obam a declarat: “Nu s-a ajuns la nicio înțelegere. Vom continua să lucrăm împreună în ceea ce privește problemele legate de securitatea energetică și prețurile petrolului”.

În timp ce oficialii americani declară, de săptămâni întregi, că vor lua în considerare toate măsurile posibile – inclusiv să extragă anumite cantități din Rezerva Strategică de Petrol a Statelor Unite – pentru a preveni o deraiere a unei reluări economice aflată în stadiu incipient, întâlnirea de miercuri arată clar că discuțiile diplomatice merg mai departe pe acastă variantă.

Discuțiile ar putea dura și câteva luni până la luarea unei decizii, a declarat una dintre surse.

Rezerva Strategică de Petrol a Statelor Unite, cea mai mare rezervă strategică din lume, poate stoca până la 727 de milioane de barili de petrol, cantitate echivalentă cu puțin peste consumul Statelor Unite de petrol timp de o lună.