Atentate la Bruxelles: Trei zile de doliu naţional în Belgia
Anunţul privind decretarea zilelor de doliu a fost făcut de ministrul de interne, Jan Jambon, citat de radio-televiziunea publică RTBF.
‘Este un doliu excepţional, toate drapelele naţionale vor fi aşadar în bernă pe toate clădirile oficiale din ţară’, a precizat pentru AFP Frédéric Cauderlier, purtătorul de cuvânt al premierului belgian Charles Michel.
La rândul său, primarul Bruxelles-ului, Yvan Mayeur, a indicat, într-o conferinţă de presă, că printre răniţii în atentatul din staţia de metrou Maelbeek se află persoane de mai ‘multe naţionalităţi’, iar identificarea victimelor va dura mai mult din cauza situaţiei ‘haotice’.
‘Prima persoană pe care forţele de poliţie vor să o identifice este autorul’, pentru a putea fi ‘deosebit’ de victime, a adăugat primarul.
La staţia Maelbeek, unde o explozie puternică s-a produs într-o ramă de metrou spre ora 09.00 (08.00 GMT), există ‘probabil în jur de 20 de decedaţi’, şi ‘106 răniţi’, potrivit primarului.
Dintre cei 106 răniţi, ’17 sunt în stare gravă, 23 au fost puternic atinşi de explozie, iar 66 sunt răniţi mai uşor’, a precizat Yvan Mayeur.
Deflagraţia a fost atât de puternică, încât a provocat prăbuşirea a trei pereţi ai unei parcări subterane vecine cu staţia de metrou, a explicat un purtător de cuvânt al pompierilor din Bruxelles, Pierre Meys.