Atentate la Paris: Cine sunt cei cinci atacatori identificaţi până în prezent
Omar Ismail Mostefai – Un bărbat francez de 29 de ani, născut în suburbia pariziană Courcouronnes şi care s-a aflat printre atacatorii de la sala de spectacole Bataclan. El era cunoscut de poliţie pentru infracţiuni pentru care a primit opt condamnări între 2004 şi 2010, dar nu a fost niciodată încarcerat. S-a aflat în atenţia poliţiei începând din 2010 pentru radicalizare, dar nu fusese implicat în cazuri legate de reţele teroriste. Postul France Info a relatat că el s-a aflat în Siria la sfârşitul anului 2013.
Ibrahim (sau Brahim) Abdeslam – Un francez de 31 de ani, care a trăit în cartierul Molenbeek din Bruxelles, s-a aruncat în aer la restaurantul Comptoir de pe bulevardul Voltaire din Paris. Despre el s-a aflat că era prieten cu Abdelhamid Abaaoud, cetăţean belgian care se află în prezent în Siria şi care este presupusul ‘creier’ al unor atentate dejucate de poliţie în luna ianuarie la Verviers, în estul Belgiei. Se crede că Abaaoud s-ar afla şi în spatele atentatelor din Paris. Belgia a emis duminică un mandat de arestare internaţional pentru unul dintre fraţii Abdeslam, Salah (26 de ani). Francezul născut la Bruxelles ar putea fi şi unul dintre atacatorii de la Paris. Al treilea frate Abdeslam, identificat de presă drept Mohamed Abdeslam, este în arestul poliţiei din Molenbeek, potrivit relatărilor de presă.
Bilal Hadfi – Un francez de 20 de ani care a trăit în Belgia şi s-a aruncat în aer vineri noaptea lângă Stade de France, unde avea loc meciul de fotbal amical între selecţionatele Franţei şi Germaniei. Există relatări conform cărora el s-a aflat în Siria, unde a aderat la gruparea jihadistă Statul Islamic.
Samy Amimour – Un francez de 28 de ani născut la Paris, care s-a aflat printre atacatorii de la sala de spectacole Bataclan. El era cunoscut autorităţilor pentru legăturile cu terorismul şi a încercat să ajungă în Yemen. Pe numele său a fost emis un mandat de arestare internaţional în 2013. Familia sa a declarat pentru agenţia France Presse că în urmă cu câteva săptămâni el se afla în Siria, după ce se radicalizase în Franţa. El s-a aflat în Siria până în vara lui 2014 şi se căsătorise acolo, potrivit familiei sale.
Ahmad al-Mohammad – Un cetăţean sirian în vârstă de 25 de ani al cărui paşaport a fost găsit lângă cadavrul unui atacator de la sala de spectacole Bataclan. Amprentele sale digitale se potrivesc celor ale unui bărbat înregistrat în Grecia după ce a intrat în această ţară folosind paşaportul respectiv. Autenticitatea paşaportului încă nu a fost confirmată.