Atenţie! Au apărut „binevoitori” care cer bani pentru certificatele de situaţie e urgenţă. Guvernul aminteşte că se eliberează gratuit
„Cu regret constat că şi în perioadă de criză unii profită şi au lansat în paralel servicii pentru eliberarea Certificatelor de Situaţie de Urgenţă, contra cost! Aplicaţia pentru eliberarea Certificatelor de Urgenţă este funcţională – http://prevenire.gov.ro/ – şi paşii sunt simpli! Certificatele se eliberează exclusiv online şi sunt gratuite! Am rugămintea ca nimeni să nu profite, ci să dea dovadă de solidaritate în această perioadă de criză”, a scris ministrul Economiei, luni, pe pagina sa de Facebook.
Aplicaţia dedicată eliberării Certificatelor de Situaţie de Urgenţă este activă de duminică seara. Certificatele de Situaţie de Urgenţă sunt emise în două forme: TIP 1 (Albastru) – pentru întreruperea totală sau parţială a activităţii, ca urmare a efectelor deciziilor emise de autorităţile publice competente, potrivit legii, în perioada stării de urgenţă decretate (afectaţi de Ordonanţele Militare); TIP 2 (Galben) – pentru înregistrarea unei diminuări a încasărilor sau veniturilor în luna martie 2020 cu un procentaj de minimum 25% faţă de media încasărilor sau veniturilor din perioada ianuarie – februarie 2020.
Acest document are ca scop susţinerea operatorilor economici în relaţiile cu instituţiile publice pentru obţinerea, în condiţiile legii, de facilităţi de creditare, măsuri de sprijin ori în relaţiile comerciale, ca urmare a impactului economic, financiar şi social asupra activităţii acestora, determinat de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2: amânarea la plată pentru serviciile de utilităţi, invocarea de forţă majoră (doar pentru IMM-uri).
Un solicitant poate cere eliberarea unui singur tip de certificat de urgenţă.
„Cererea pentru eliberarea CSU se realizează exclusiv prin intermediul acestei platforme, iar eliberarea certificatelor se va face automat, electronic, după validarea de către sistem a solicitării operatorului economic. Atenţie: Este nevoie de semnătură electronică! Dacă nu există semnătura electronică certificatele de situaţie de urgenţă vor fi revocate! Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri eliberează CSU doar pe perioada existenţei stării de urgenţă în România, la cerere, solicitanţilor, operatori economici, a căror activitate este afectată în contextul pandemiei SARS-CoV-2”, precizează reprezentanţii ministerului, într-un comunicat.