În primul rând, trebuie să ne împărţim cheltuielile în categorii bine definite, în funcţie de priorităţi. Cele mai importante categorii ar fi cheltuielile obligatorii, adică întreţinerea, utilităţile, facturile de telefonie sau impozitele, şi cheltuielile necesare. Asta înseamnă alimentele, produsele de igienă personală şi produsele pentru întreţinerea gospodăriei.
O altă categorie o reprezintă cheltuielile utile, adică haine şi încălţăminte, controalele medicale preventive sau înnoirea electrocasnicelor.
Cheltuielile de plăcere sunt printre cele mai puţin importante în aceste vremuri de cumpătare. Cei de la FinZoom.ro recomandă ca aceste cheltuieli să fie făcute doar dacă ne-au mai rămas bani din salariu, la final de lună. De asemenea, este necesar să punem bani deoparte în fiecare lună pentru cheltuieli de urgenţă şi pentru situaţii neprevăzute, precum accidente, probleme medicale sau chiar şomaj.
Dacă vă gândiţi la o investiţie, dar nu aveţi toţi banii şi trebuie să faceţi un împrumut, gândiţi-vă dacă suma totală de rambursat vi se pare acceptabilă. Spre exemplu, dacă doriţi să cumpăraţi o plasmă de 2.500 de lei printr-un credit de nevoi personale, la finalul creditării pe trei ani veţi ajunge să plătiţi chiar şi 3.750 de lei pe un televizor care nu vă este neapărat necesar.
„Ideal ar fi putut să economisim până acum. Trebuie să facem rost de un cont internet banking pentru a supraveghea contul curent. Cei mai săraci dintre noi trebuie să fie cei mai finanţişti. Evitaţi să cumpăraţi bunuri de moment prin credit, pentru că vă costă foarte mult”, a declarat analistul financiar Ruxandra Andrei.