Atenţie la cifre!

Sunt necesare necesare câteva precizări pe acest subiect în completarea materialelor recente ale colegilor mei: Victor Andrei, Despre administrarea rezervei de aur a României, 10 august 2016, ; Alina Constantinescu, Despre risc și randament în administrarea rezervei de aur a țării, 18 august 2016, ; Cătălin Dumitrescu, Răspuns unui coleg de generație, 8 septembrie 2016, 

Decizia din anul 2006 privind suspendarea depozitelor de aur în favoarea celor în valută a fost adoptată de către Comitetul de administrare a rezevelor internaționale ale României (CARI) și s-a subordonat orientărilor de natură strategică ale Consiliul de administrație. Decizia a fost determinată de reducerea substanțială a ratelor de dobândă oferite pentru depozitele de aur. Dată fiind limita de expunere față de entitățile private, altele decât cele emitente de obligațiuni garantate cu active, a fost vizată tocmai creșterea rentabilității așteptate a rezervelor totale (aur + valute) prin efectuarea de depozite în valută care erau remunerate la rate superioare de dobândă, cu menținerea accentului pe siguranța și lichiditatea plasamentelor, obținerea de venituri reprezentând un obiectiv secundar.

Țin să subliniez faptul că ratele de dobândă invocate marți seară în emisiunea TV se situează mult peste nivelurile care ar fi putut fi obținute de către orice bancă centrală în ultimii zece ani pentru depozitele la contrapartide private cu bonitate acceptată de o bancă centrală. În susținerea acestei afirmații, în următorul tabel sunt prezentate, pe de o parte, ratele de dobândă cotate de către brokerul menționat de dl. Lucian Isar, pentru depozitele de aur în data de 13 septembrie 2016 pentru maturitățile de o lună și un an, iar pe de altă parte ratele de dobândă indicative cotate de către patru contrapartide private, eligibile pentru BNR în cazul tranzacțiilor de titluri cu venit fix (care nu presupun asumarea de expunere la riscul de credit prin depozite), pentru aceleași scadențe, în prima parte a zilei de 14 septembrie 2016:

Datele prezentate de către Lucian Isar nu sunt potrivite pentru profilul de risc al băncilor centrale, nici chiar al unor bănci comerciale. Reiterez faptul că plasamentele BNR, ce se subordonează principiului prudenței, trebuie efectuate la contrapartide solide din punct de vedere financiar și reputațional, ce beneficiază de calificative de credit dintre cele mai ridicate din partea principalelor agenții de rating la nivel global (S&P, Moody’s și Fitch). Asumarea de expuneri la riscul de credit față de entități precum brokerul menționat (cu ratinguri situate în categoria speculativă – Ba1, el se încadrează în această clasă) ar fi putut produce pierderi pecuniare și reputaționale de neacceptat pentru o instituție precum BNR.

După cum se poate observa în tabel, ratele de dobândă care ar fi putut fi obținute de către banca centrală la data de 14 septembrie 2016, se situează mult sub cele cotate de către brokerul menționat în emisiunea TV. Pentru maturitatea de o lună, trei dintre cele patru contrapartide BNR cotau rate negative de dobândă; altfel spus, în cazul în care banca centrală ar fi decis să plaseze depozite cu scadența la o lună la aceste contrapartide nu ar fi încasat, ci ar fi plătit dobândă. Diferențialul major de dobândă este datorat în mare parte calității de credit inferioare a brokerului menționat (așa cum rezultă și din ratingurile din tabel). Brokerul respectiv nu numai că prezintă un risc de credit mai mare decât cel pe care BNR îsi permite să și-l asume, dar nici măcar nu oferă servicii financiare în mod direct băncilor centrale.

Precizez faptul că ratele de dobândă indicative cotate pentru depozitele de aur de către contrapartidele private ale băncii centrale la care s-ar fi putut efectua în ultimii zece ani depozite – în cazul în care Consiliul de administrație ar fi permis acest lucru și avându-se în vedere parametrii de risc agreați și alte considerente relevante – s-au situat în teritoriu negativ pe o perioadă foarte lungă de timp.

În consecință, calculele d-lui Lucian Isar privind “câștigurile” pierdute de BNR pentru că nu a plasat aurul în depozite sunt pure fantezii.

Totodată, pe parcursul emisiunii, băncii centrale i s-au adus reproșuri pentru faptul că în anul 2009 nu a contractat un împrumut de la Banca Reglementelor Internaționale (BRI), colateralizat cu rezerva de aur a României. Pentru a susține acest reproș, a fost oferită informația conform căreia zece bănci au împrumutat sume substanțiale în dolari americani de la BRI, pe care le-au gajat cu aur. În momentul în care a fost întrebat de către prezentatorul emisiunii dacă cele zece bănci erau bănci centrale, susținătorul afirmațiilor a spus că nu cunoaște acest aspect deși se vedea clar, din titlul graficului prezentat, că entitățile respective erau bănci comerciale, în nici un caz bănci centrale. Aceasta dovedește în mod clar maniera tendențioasă în care sunt susținute astfel de acuzații complet nefondate.

Decizia autorităților din România de a contracta un împrumut de la FMI, Banca Mondială și Comisia Europeană în anul 2009 a fost asumată politic de către guvern și parlament fiind percepută ca fiind cea mai bună opțiune pe care o avea la dispoziție la momentul respectiv statul român în baza analizelor realizate de către zeci de specialiști români și străini și a informațiilor disponibile atunci. O eventuală gajare a aurului, în contextul dat, pentru atragerea de fonduri ar fi diminuat șansele României de a obține ulterior, în termeni acceptabili, un împrumut suplimentar în caz de urgență.

În același timp, o asemenea opțiune ar fi putut eroda masiv credibilitatea externă a țării la momentul semnării acordului de finanțare dat fiind faptul că, de regulă, aurul se folosește drept colateral doar în ultimă instanță. Totodată, un eventual împrumut de la BRI s-ar fi oprit la BNR și nu ar fi avut utilitate pentru bugetul statului.

În plus, comparațiile privind costurile cu plata dobânzilor invocate de dl. Lucian Isar nu au relevanță. De fapt, toate costurile privind acordul cu FMI s-au acoperit în bilanțul BNR care a depus eforturi ca, în această perioadă, să înregistreze profit.

Un alt aspect adus în discuție a fost legat de deciziile de dată mai recentă ale băncilor centrale din Polonia și Bulgaria de a relua activitatea de plasare de depozite de aur. Întrebarea este: pentru un câștig similar celui înregistrat de banca centrală poloneză – de cateva sute de mii de euro anual, nicidecum cifrele de milioane de euro sugerate de dl. Isar – s-ar fi justificat asumarea de către BNR a riscurilor de credit și reputațional asociate acestui tip de plasament? Nu cred!

În ton cu abordarea analistului economic s-ar putea invoca drept contraargument faptul că alte bănci centrale, precum cele din Austria și Letonia, nu efectuează plasamente de aur la contrapartide private.

Subliniez însă că principalul motiv pentru care BNR a menținut restricția privind plasamentele (valută și aur) la contrapartide private este reprezentat de câștigul pecuniar minor comparativ cu riscurile prea mari – în contextul economic și financiar global dat – asociate acestui tip de plasament.

Este important de menționat și faptul că, în ultimii ani, specialiștii BNR au identificat și propus în comitetele de specialitate interne o serie de alte oportunități investiționale a căror exploatare, în condiții de prudență și eficacitate, a condus la creșterea veniturilor obținute în cadrul activității de administrare a rezervelor internaționale ale României. Aici precizăm că a fost extins coșul valutelor de rezervă pentru efectuarea de investiții la randamente superioare și au fost aprobați noi emitenți, contrapartide și instrumente financiare în scopul acoperirii cheltuielilor de funcționare ale băncii și obținerii de profit, fără periclitarea îndeplinirii obiectivelor privind stabilitatea prețurilor și stabilitatea financiară.

Paul Văleanu (un coleg de generație) este şef serviciu – Serviciul administrarea rezervelor internaționale (BNR)