Atos compensează 100% din emisiile sale de carbon printr-un program global de parcuri eoliene
În plus, față de compensarea emisiilor din centrele sale de date, pe care a îndeplinit-o începând cu 2014, Atos menționează că, în prezent, programul include și compensarea emisiilor de carbon produse de birourile sale și călătoriile de business. Această inițiativă face parte din programul global de mediu al Atos, parte din planul strategic Advance 2021.
Ca parte a efortului global de combatere a schimbărilor climatice, Atos se angajează să-și reducă în mod continuu amprenta ecologică prin implementarea programului său de mediu, care include mai multe inițiative, inclusiv modernizarea centrelor de date, creșterea utilizării energiilor regenerabile, reducerea amprentei de carbon și îmbunătățirea eficienței energetică per ansamblu.
Pentru a-și compensa emisiile de CO2 din toate activitățile sale, Atos a investit în trei parcuri eoliene situate în India. Proiectul, care a început în 2010 în trei state din India (Karnataka, Gujarat și Maharashtra), promovează utilizarea energiei regenerabile și a dus la instalarea unui număr total de 137 de turbine eoliene.
În fiecare an, cele trei parcuri eoliene produc 109,6 megawați și alimenetează aproximativ 40.000 de gospodării din mediul rural. Ele îmbunătățesc capacitatea de producție a industriilor și companiilor locale și contribuie la dezvoltarea economiei indiene, prin furnizarea de noi locuri de muncă, și a inițiativelor în materie de educație și asistență medicală.
Atos sprijină demersurile companiilor de a avea operațiuni mai sustenabile. În plus, clienții Atos pot bifa cifra „zero” în rapoartele lor de emisii de carbon pentru soluțiile găzduite în centrele de date Atos.
„Începând cu 2008, Atos a demarat un program global de mediu care include modernizarea centrelor de date și reducerea coeficientului PUE – Power Usage Effectiveness, utilizarea pe o scară mai largă a energiei electrice decarbonizate și un program global de compensare. În cadrul planului nostru strategic Advance 2021, ne angajăm să reducem emisiile de carbon cu până la 20% raportat la venituri, pentru a contribui la combaterea schimbărilor climatice. Prin urmare, suntem mândri să oferim clienților noștri servicii de găzduire pe deplin compensate”, a declarat Philippe Mareine, Head of Corporate Social Responsibility, Atos.
Pentru ca acest proiect să îndeplinească standardele VCS (Verified Carbon Standard), Atos a încheiat un parteneriat cu EcoAct.
„Ca lider în industria de consultanță în domeniul neutralității carbonului, EcoAct este foarte mândră să sprijine Atos în implementarea strategiei sale de neutralizare a carbonului, în special prin extinderea domeniului de acoperire a emisiilor de carbon în 2018 la birourile sale și călătoriile de afaceri din întreaga lume”, afirmă Arnaud Doré, Executive Director, EcoAct France.
Pe termen lung, obiectivele Atos privind reducerea emisiilor de carbon au fost aprobate de Science-Based Targets initiative (SBTi) și sunt conforme cu efortul global de limitare a creșterii schimbărilor climatice sub 2 grade Celsius.
Atos SE (Societate Europeană) este lider în domeniul serviciilor digitale, cu venituri anuale de circa 12 miliarde de euro și aproximativ 120.000 de angajați în 73 de țări.
Grupul oferă servicii de consultanță și integrare a sistemelor, servicii de administrare și BPO, operațiuni cloud, soluții Big Data și de securitate cibernetică, dar și servicii de tranzacționare prin Worldline, liderul european în industria plăților și serviciilor de tranzacționare.