Atos, cu operațiuni și în România, inaugurează un nou laborator R&D în Quantum Computing
Laboratorul este parte a complexului Atos din Les Clayes-sous-Bois, care are aproape 1.000 de angajați. Programul de cercetare al Atos în domeniul calculului cuantic – Atos Quantum – este primul mare program european în această direcție și beneficiază de o investiție de 5 milioane de euro din partea administrației locale.
Proiectele dezvoltate în acest nou laborator de cercetare al Atos se vor concentra pe inovație pentru a sprijini lupta împotriva încălzirii globale, precum utilizarea calculului cuantic (quantum computing) sau eficiența energetică a supercomputerelor pentru a sprijini eforturile societății de a reduce la zero emisiile de carbon.
Un alt exemplu de proiect este dezvoltarea unui „creier supercomputer” care va fi capabil să prezică și să optimizeze consumul de energie pe baza cererii și a disponibilității în rețelele furnizorilor de energie electrică.
Atos Quantum: un program global
Laboratorul de cercetare și dezvoltare va găzdui lucrările de cercetare desfășurate în cadrul programului Atos Quantum, lansat în 2016, care are ca scop accelerarea dezvoltării scenariilor de utilizare a tehnologiei quantum computing, relevante pentru industrie și mediul științific.
Cercetătorii Atos au dezvoltat Atos Quantum Learning Machine (Atos QLM), cel mai performant simulator cuantinc comercial din lume , care este deja utilizat în numeroase programe de cercetare la nivel global în domeniile industrial sau energetic.
De asemenea, Atos a lansat recent Q-score, prima referință universală cuantică, aplicabilă tuturor procesatoarelor cuantice programabile. Q-score măsoară eficiența unui sistem cuantic în gestionarea problemelor din viața reală, cele care nu pot fi rezolvate de computerele tradiționale, mai degrabă decât simpla măsurare a performanței sale teoretice sau fizice.
Atos este lider global în transformare digitală, având peste 105.000 de angajați și venituri anuale de peste 11 miliarde EUR. Compania ocupă prima poziție la nivel european în domeniile securității cibernetice, cloud și performance computing. Grupul oferă soluții personalizate end-to-end, pentru toate industriile din 71 de țări.
Pionier în servicii și produse de decarbonizare, Atos se angajează să furnizeze un sistem digital securizat și decarbonizat pentru clienții săi. Atos este o societate europeană (Societas Europaea), listată la Bursa de la Paris cu indicele bursier CAC40. Compania operează sub mărcile Atos și Atos|Syntel.
CITEȘTE ȘI: