ATP Exodus investeşte 2,5 milioane euro într-un centru Mercedes-Benz şi Mazda la Oradea

ATP Exodus va investi 2,5 milioane euro într-un centru autorizat pentru mărcile Mercedes-Benz şi Mazda, la Oradea, a anunţat, marţi, compania.
Economica.net - mar, 21 aug. 2012, 11:39
ATP Exodus investeşte 2,5 milioane euro într-un centru Mercedes-Benz şi Mazda la Oradea

Cu o suprafaţă construită de 2.200 metri pătraţi, centrul va include un showroom şi service pentru cele două mărci, spaţii pentru reparaţia camioanelor şi vehiculelor comerciale multibrand, dar şi pentru vânzarea vehiculelor rulate, se arată într-un comunicat al ATP Exodus.

Compania şi-a extins reţeaua de distribuţie a pieselor pentru camioane, în prima jumătate a anului, cu trei sucursale, la Piatra Neamţ, Târgovişte şi Botoşani.

„Contrar tendinţei generale de reducere a cheltuielilor, noi am decis să mergem mai departe cu investiţiile, chiar dacă piaţa auto a continuat să se contracte continuu pe fondul crizei economice globale şi a unei cereri interne foarte reduse. Rămânem prudenţi în ceea ce priveşte cheltuielile, dar considerăm că motorul dezvoltării unei companii pe termen lung sunt investiţiile”, a declarat, în comunicat, Mircea Cirţ, directorul general al ATP Exodus.

Grupul ATP Exodus a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de 71,3 milioane de euro, în creştere cu 20% faţă de 2010.

„Pe fondul unei contracţii puternice a pieţei auto locale, care a înregistrat o scădere cu aproximativ 16% comparativ cu primele şase luni ale anului trecut, compania se aşteaptă să îşi menţină în acest an vânzările la nivelul celor din 2011”, se arată în comunicat.

Înfiinţat în 1995, grupul este dealer al mărcilor Mercedes-Benz, Mazda, Opel şi MAN, având o reţea de 32 de sucursale la nivel naţional şi nouă unităţi în Bulgaria, Serbia şi Ungaria şi 650 de angajaţi.

Din grup fac parte firmele ATP Exodus (distribuţie piese şi accesorii pentru autovehicule), ATP Exodus & CO (dealer Mercedes-Benz şi Mazda), ATP Exodus & AM (dealer Opel), TTS (dealer MAN) şi Elka Trans Logistic, care gestionează transportul internaţional de mărfuri şi flota întregului grup.

Flota grupului este compusă din 220 de maşini, care pot fi externalizate către terţi pentru închirieri, transport de marfă, servicii de recuperare şi tractare.

ATP Exodus este deţinut de Mircea şi Adriana Cirţ, fiecare cu participaţii egale.

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski subliniază că aderarea Ucrainei la UE face parte din garanţiile de securitate
Zelenski subliniază că aderarea Ucrainei la UE face parte din garanţiile de securitate
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat joi că aderarea ţării sale la Uniunea Europeană (UE) face parte din garanţiile de securitate la care aspiră Kievul în cadrul eforturilor......
Autorităţile elveţiene spun că identificarea victimelor incendiului din Crans-Montana va fi un proces de durată
Autorităţile elveţiene spun că identificarea victimelor incendiului din Crans-Montana va fi un proces de durată
Autorităţile elveţiene au transmis joi că identificarea victimelor incendiului de la un bar din staţiunea alpină Crans-Montana ...
Donald Trump a declarat că ia o doză zilnică de aspirină mai mare decât recomandă medicii săi
Donald Trump a declarat că ia o doză zilnică de aspirină mai mare decât recomandă medicii săi
Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat într-un interviu acordat Wall Street Journal că ia o doză zilnică de aspirină ...
Vasile Puşcaş: Aderarea la Zona Euro să fie proiect de ţară al României
Vasile Puşcaş: Aderarea la Zona Euro să fie proiect de ţară al României
Profesorul Vasile Puşcaş, fost negociator şef al României cu Uniunea Europeană, a declarat, pentru AGERPRES, că aderarea ...