Atracţii periculoase: Cumpăraţi certificate de emisii de gaze? Ştiţi ce şi de la cine?

Pe piaţa liberă se vând şi se cumpără mai multe feluri de „credite carbon“. Pare să fi luat amploare o piață a certificatelor de emisie voluntare, care seamănă mai mult cu „certificatele verzi“, date de guverne proiectelor ecologice sau producătorilor de energie regenerabilă şi care au aceeaşi utilitate pentru poluatori.

Pe această „piaţă voluntară“ apar şi ofertele cele mai promiţătoare, mai promiţătoare decât cele reglementate şi „birocratice“ din documentele oficiale.

Multe oferte lasă loc, intenţionat sau nu, o confuzie între diferitele tipuride certificate de emisii.

Ce sunt certificatele de emisii

Certificatele de emisie de gaze au fost alocate de Comisia Europeană ţărilor şi „instalaţiilor“ poluatoare ale acestora, conform protocolului global de la Kyoto, dar perspectivele acestuia au fost aruncate în aer la ultimele reuniuni mondiale pe aceeaşi temă.

Pentru anul viitor guvernele lumii ar trebui  să pună la punct o a treia fază a „demersului Kyoto“ şi noi mecanisme de reducere a emisiilor poluatoare. Totuşi, marile jocuri politice internaționale nu lasă să se întrevadă, deocamdată, o soluţie eficace de compromis între interesele diferite ale marilor puteri economice (vom vedea mai departe de ce).

Deţinerea unui certificat de emisie dă dreptul la poluarea cu o tonă de echivalent CO2 pe an, iar autorităţile europene au introdus mecanismul de tranzacţii cu certificate de emisie, pentru a da posibilitatea celor care poluează mai mult să beneficieze de excedentul de certificate ale celor care poluează mai puţin.

Există mari pieţe şi burse pe care sunt prezente companiile interesate, ca şi brokerii şi intermediarii de astfel de titluri care acceptă rigorile burselor respective.

La o astfel de bursă, Blue Next, înfiinţată de NYSE Euronext (probabil cea mai mare din lume), unde sunt membri acreditaţi companii și brokeri precum Air France, Barclays Bank, E.On, Enel, OMV Trading, și chiar două case de brokeraj românești, cunoscute la Bursa de Valori București (BT Securities și Vienna Investment Trust, care însă nu pot tranzacționa, din cauza deficienţelor activităţii autorităților românești).

Şi la bursa din Sibiu, SIBEX, sunt posibile pentru persoanele fizice tranzacţiile cu instrumente derivate, care au în spate certificatele de emisii, Acestea sunt livrate la scadenţa derivatelor respective. Casa de brokeraj Intercapital Invest a şi realizat acum doi ani o astfel de tranzacţie. De asemenea Bursa Română de Mărfuri a găzduit astfel de tranzacţii între companii.

Pe de altă parte, pentru a sponsoriza dezvoltarea resurselor alternative de energie, guvernele distribuie şi aşa numitele certificate verzi producătorilor de energie regenerabilă şi, de asemeni, celor care au proiecte ecologice. Astfel de certificate sunt cumpărate de poluatori, în România la bursa de energie OPCOM.

Un altfel de certificate verzi, „voluntare“, fac obiectul unor afaceri de sute de milioane de dolari, datorită unor oferte de intermediere alternative de certificate voluntare. Este o binevenită completare ale iniţiativelor private.

Totuşi, multe neclarităţi persistă şi intermediarii de tranzacţii contactaţi de #Economica“ nu au explicat, de pildă, cum sunt recunoscute de către autorităţi aceste certificate, care, teoretic, odată cumpărate, ar trebui să dea dreptul de emisie de gaze poluatorilor.  

Ofertele de intermediere alternative

Ofertele de certificate de emisii alternative lansează mesaje tentante pentru investitorii individuali.

Pe căi neoficiale, sau pe căi pe care companiile intermediare le pot denunța ulterior ca neautorizate, agenţii de vânzări promit multiplicarea banilor, uneori și de 10 ori în doi ani şi chiar mai mult decât atât.

Unele dintre ofertele online vin cu o schemă sofisticată. Compania respectivă lucrează ca un dezvoltator, sau ca o mini bancă de investiţii. Nu se rezumă doar la a intermedia tranzacţiile cu certificate verzi voluntare de pe piaţa liberă (neadministrată de guverne).

Lăsând adeseori loc confuziei că se ocupă de certificate de emisie de CO2 guvernamentale, compania de intermediere emite propriile cupoane în contul banilor plasaţi de clienţi, motivând că profiturile nu pot fi obţinute decât în trei – patru luni, din investiţia în „proiecte verzi“. Pentru aceste cupoane stabileşte rate de conversie proprii în certificate de emisie, sau în bani.

Schema se bazează şi pe mecanismul piramidal al marketingului direct (multilevel marketing, MLM), în care un sef de reţea de vânzări câştigă şi în funcţie de câţi noi clienţi –  agenţi de vânzări aduce în sistem.

Ceva similar se oferea, până deunăzi, prin blogul de „credite de carbon“ al unui intermediar român din Constanţa. Blogul invoca din plin şi confuz protocolul de la Kyoto şi programele ONU.

Intermediarul respectiv a şters rapid oferta de pe blog imediat după ce jurnalistul ECONOMICA.NET a vorbit cu el şi cu un alt membru al rețelei de vânzări.

Pe un alt „blog de credit carbon“, care reprezintă tot neoficial o companie de profil şi care, la ora editării acestui articol, era încă funcţional, sunt invocate şi entităţi respectabile de verificare a valabilităţii certificatelor verzi emise pe pieţele voluntare. Potențialii clienți sunt chiar avertizați să verifice astfel valabilitatea creditelor de carbon.

Piaţa certificatelor voluntare chiar există şi este într-adevăr încurajată de instituţiile internaţionale.

Dar explicaţiile intermediarilor abundă în privinţa mecanismelor şi posibilităţilor de câştig prin atragerea de noi agenţi în circuitul vânzărilor directe (MLM) de tip piramidal. Nu şi privind mecanismele prin care se fac banii şi se garantează că nu se pierd decât, eventual, ca urmare a fluctuaţiilor preţurilor (a riscului de piaţă obişnuit în orice investiţie).

Pe site-urile lor oficiale, însă, de obicei, companiile respective nu explică şi nu garantează mare lucru şi mai ales nu garantează „nici un nivel de venit, recompensă sau participare la profit“.

Astfel de companii dezvoltă reţele globale pe aşa numita piaţă voluntară a unor certificate de emisie.

O astfel de companie nici nu a răspuns la întrebările adresate de ECONOMICA.NET privind: mecanismul de funcţionare al pieţei certificatelor voluntare de emisii;  felul în care îi sunt acreditate propriile bune practici; despre depozitarul sau custodele care certifică valoarea titlurilor vândute clienţilor; despre autoritatea publică de la care a obţinut autorizaţia de a face trazacţiile respective cu bani ceruţi de la clienţi şi despre autoritatea care îi supraveghează activitatea. 

Compania respectivă nu a dat nici măcar răspunsul acoperitor pentru orice tranzacţie comercială legală, acela că reglementările comerciale internaţionale ar fi suficiente. Am primit drept răspuns doar invitaţia de a participa la un sondaj privind satisfacţia clienţilor companiei respective.

Lacunele de comunicare sunt explicabile, până la un anumit punct, pentru că face parte din practica firmelor MLM să organizeze seminarii cu acces plătit, pentru a oferi detalii privind marfa care se vinde, de fapt.

Ce spun profesioniştii

„Condiţiile de incertitudine privind viitorul protocolului de la Kyoto impun o mare prudenţă în angajarea de tranzacţii cu certificatele de emisii, mai ales atunci când intermediarii, inclusiv cei ce îşi oferă serviciile pe internet, nu sunt bine cunoscuţi sau nu sunt atestaţi ca membri ai burselor de profil“, a declarat, pentru ECONOMICA.NET, expertul în energie Ionuţ Purica,  care cunoaşte bine povestea certificatelor de emisii.

După reuniunea mondială de la  Copenhaga din 2009, care a fost un moment de răscruce în negocierile de continuare a acordurilor de reducere a temperaturii globale, conferinţele din anii următori, de la Cancun şi Durban, s-au încheiat doar „cu câte un acord de ultimă oră, destinat de fapt să lase deschise negocierile“, explică Ionuţ Purica.

Marile jocuri

Marile forţe economice şi politice ale lumii au pariuri diferite pentru viitor.

„Americanii, care nu erau gata cu tehnologiile de reducere a emisiilor în 1997 (anul adoptării Protocolului de la Kyoto), au investit ulterior peste 22 de miliarde de dolari în măsuri de protecţie a mediului şi tehnologii verzi“, spune expertul citat.

Interesul actual al americanilor „este să creeze un mecanism prin care să-şi recupereze aceste investiţii, bazat pe experienţa planului Marshall, care presupune finanţarea transferului de tehnologii“, continuă Ionuţ Purica.

Ceva similar se întâmplă în cazul UE, care şi-a dezvoltat deja mecanismele de piaţă, precum schema de comercializare a emisiilor de carbon (ETS).

Aceste mecanisme, însă, „scad competitivitatea companiilor europene. UE are tot interesul ca toate companiile din lume să-şi internalizeze costurile de mediu, astfel încât să se echilibreze competitivitatea la nivel global”, a subliniat Ionuţ Purica.

Desigur, marii poluatori cu economii emergente, precum China sau India, şi chiar Rusia cer statelor dezvoltate să ofere compensaţii pentru măsurile de reducere a emisiilor, având în vedere că marile puteri de azi, în momentul lor de expansiune economică, nu au fost constrânse de astfel de limitări.

Şansele de câştig

Anul acesta urmează conferinţa de la Doha, care este crucială, pentru că, altfel, nu se ştie ce se va întâmpla cu certificatele alocate şi aflate în circulaţie.

„Nu ştiu dacă, până la urmă,  se va ajunge la un acord ambiţios. Totul este încă pe muchie în acest moment“, mărturiseşte Ionuţ Purica.

Expertul vede două evoluţii posibile la Doha.

„Prima ar fi polarizarea categorică a poziţiilor, caz în care vor exista doar angajamente unilaterale“.

Chiar şi acestea ar putea avea drept efect achiziţia de tehnologii americane, sau europene de reducere a noxelor.

„Constituirea fondului de finanţare a măsurilor de reducere a creşterii temperaturii, precum şi acordul de ultim moment de la Durban, care de fapt lăsa deschise negocierile, pot conduce la coagularea angajamentelor individuale către un acord mai larg“, speră expertul român.

Există, însă, şi tendinţe contrare, cum este retragerea Canadei din Protocolul Kyoto, anunţul Japoniei şi al Rusiei că nu vor continua cu alte angajamente, precum şi efectele crizei financiare internaţionale, care „modifică priorităţile guvernelor din lumea dezvoltată, în special.

„A doua evoluţie posibilă este încheierea unui acord ambiţios. Există un interes foarte mare să se reducă emisiile, dar acest obiectiv are o componentă de negociere economică extrem de importantă“, conchide Ionuţ Purica.

Unde e România pe piaţă

În momentul actual, la bursa Blue Next, diferitele tipuri de certificate se vând cu preţuri variind între 3,89 şi 7,21 euro / titlu. Au fost vremuri în care preţurile au fost de zeci de euro, dar şi când s-a prăbuşit până la valori microscopice (de numai 2 eurocenţi, în 2007), dar asta se întâmpla la o bursă reglementată şi nu sub ameninţarea pierderii relevanţei protocolului de la Kyoto, în virtutea căruia titlurile respective au fost emise.

Experţii spun că, în momentele de scădere prea profundă a preţurilor, Comisia Europeană ar suspenda câte o ţară de la accesul pe piaţa internaţională. Interdicţiile reduc lichiditatea certificatelor ceea ce duce la creşterea preţurilor.

Este greu de spus că acesta este şi cazul României, deşi românii și companiile românești nu-și mai pot vinde certificatele înregistrate în România pe piețele externe, din cauza interdicţiei aplicate de Comisia Europeană, motivată de deficienţele de raportare ale autorităţilor autohtone. Interdicţia a redus semnificativ lichiditatea pieţei interne libere („la notar“).

Volumele mari de certificate româneşti nu au copleşit niciodată piaţa. Totuşi, interdicţia face şi mai tentante diferitele oferte on-line alternative.

Teoretic

Investitorii individuali români pota tranzacționa certificate de emisie între ei. Îşi pot deschide uşor un cont la Registrul Naţional al Emisiilor de Gaze cu Efect de Seră (RNEG), de pe lângă Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului. Apoi pot încheia o tranzacţie privată, la notar, cu diferite tipuri de certificate de emisii de gaze. Există şi potenţiali intermediari pentru tranzacţii, pe o listă de 19 companii.

Din păcate nu există nici un fel de date despre piaţă. Oficialii Registrului Naţional (RNEG) încearcă, fără succes, de 2 săptămâni să ne spună câte persoane fizice sunt înregistrate ca deţinătoare de certificate de emisii și cât de mari sunt deţinerile lor, sau câte noi înregistrări s-au făcut anul acesta.

Avertisment

Acest articol nu se referă la nici o ofertă anume sau la o anumită companie de pe piaţă, nici prin trimiterile la anumite site-uri. # Economica# nu califică în nici un fel activitatea companiilor respective, ci recunoaște importanța scopurile lor și doar exprimă neclarităţile din comunicarea lor publică.