Bucurându-se de prezența a nu mai puțin de 5 fonduri de investiții regionale, peste 250 de startup-uri din domeniul tech și green, aproximativ 600 de antreprenori, evenimentul își va face debutul miercuri, 7 decembrie, la Opera Națională, București. Intrarea este liberă, pe bază de înscriere la: [email protected].
Fiind un eveniment de mare amploare, ce oferă extrordinare oportunități de dezvoltare la scară globală a business-urilor aflate la început de drum, dinamica și inteligența românească primesc astfel atenția Europei, având alături fonduri de investiții nu doar din România ci și din Austria, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Serbia. Pe lista de participare a celor ce și-au arătat interesul de a ne fi alături, se află invitați de top, unii la prima apariție în evenimente de acest gen, organisme internaționale relevante și reprezentanți ai ministerelor de resort, la cel mai înalt nivel.
„Evoluția economiei românești în contextul imprevizibil și dificil al crizelor actuale, depinde masiv de abilitatea mediului de afaceri de a rezista, de a se reinventa și de a găsi finanțare pentru dezvoltare”, consideră Cristina Chiriac, Președinta ANAA. Problema cea mai acută rămâne finanțarea acestei dezvoltări. Bugetul României are o capacitate limitată de susținere a afacerilor mici și mijlocii. Accesarea banilor europeni este un exercițiu dificil pentru antreprenori și presiunile inflaționiste au scumpit costul creditării și au îngustat accesul la împrumuturi pentru multe afaceri.
Pentru startup-uri, atragerea capitalului de risc care asigură fonduri pentru inovare, este o soluție care trebuie introdusă pe agenda dezvoltării. Sursele oarecum tradiționale de finanțare, împrumuturi de la bănci, fonduri guvernamentale, granturi europene, sunt greu accesibile la început de drum, dar nici atragerea investițiilor alternative nu este un exercițiu simplu”, a spus Cristina Chiriac.
,,Ecosistemul de investiții venture capital se dezvolta rapid în România și în regiune, iar Bucureștiul poate deveni un hub regional de investiții pentru companiile cu potențial mare de creștere, în special din zona de IT, dar și din alte sectoare, cum ar fi Clean Tech, Life Sciences sau industriile creative. A devenit astfel oportună organizarea unui prim Venture Forum pentru România la București. Ne bucurăm să vedem că participă nu doar fonduri de investiții și companii din țara noastră, dar și din alte țări din Europa de Sud-Est, iar Catalyst România este unul dintre susținătorii acestui eveniment”, a declarat Marius Ghenea, Managing Partner Catalyst Romania.
În România, capitalul de risc este o industrie embrionară, în expansiune, care, după câteva investiții în startup-uri de anvergură, caută oportunități de plasament cu rentabilitate ridicată.
,,Piața românească oferă acum exact aceste oportunități de investiții cu rentabilitate mare firmelor care au o componentă tehnologică, pregătită să satisfacă, de exemplu, nevoile imense de transformare digitală a firmelor mici și mijlocii. O piață, la rândul ei în expansiune, care caută servicii specializate”, a observat Președinta ANAA.
,,Asociația Națională a Antreprenorilor salută prezența la acest Forum a fondurilor străine de capital de risc, care pot stimula prin investiții atât apariția unor noi lideri de piață, cât și dezvoltarea unei culturi a startup-urilor, care să-și înțeleagă potențialul, să caute soluții alternative de finanțare și să-și rafineze gestionarea transformării ideilor în afaceri”, a declarat doamna Cristina Chiriac.
,,Interesant: crizele au născut și oportunități. De pildă, criza semiconductorilor, apărută în timpul pandemiei de Covid-19, a schimbat tendința de a externaliza (offshoring) producția la distanțe mari, în favoarea transferului în vecinătate (nearshoring). România a intrat pe lista primelor 20 de destinații pentru nearshoring și offshoring într-un clasament (Nearshoring Index) alcătuit de experții de la Savills. Calificarea în indexul vecinătății depinde de legături bune de transport, de existența unor universități puternice, o forță de muncă foarte productivă, de apartenența la Uniunea Europeană, de stabilitatea politică și de o piață a proprietății industriale bine dezvoltate. Mai depinde și de predictibilitate fiscală și legislativă. De aceea, am invitat la Forum și membri ai Guvernului României, pentru a ne asigura că vom lucra împreună la atragerea capitalului pentru finanțarea dezvoltării economiei românești”, a mai spus Cristina Chiriac.
„Dezvoltarea economiei românești a depins masiv de capitalul străin, dar în viitor trebuie să intensifice atragerea investițiilor locale și a fondurilor europene către afacerile mici și mijlocii”, a declarat Horia Manda, Președintele Romanian Private Equity Association (ROPEA).
,,În ultimii 22 de ani, din scurta ei istorie capitalistă post-comunistă, România a realizat o performanță remarcabilă de a crește PIB cu aproximativ 800%, iar acest fapt se datorează în bună măsură investițiilor străine. Cred că în viitor ar trebui să schimbăm paradigma atât la nivelul politicilor publice, cât și la nivelul actorilor privați, pentru a crea un mediu propice creșterii semnificative a investițiilor din resurse locale. ROPEA, asociație non-profit ce reprezintă interesele fondurilor cu capital de risc de tip private equity sau venture capital active în România, susține această idee prin proiectele pe care le promovează. Contextul local și european este definit de o serie de programe multianuale investiționale: PNRR și InvestEU ce reprezintă finanțări publice, disponibile pe o serie de vectori ce vor încuraja dezvoltarea unui mediu antreprenorial, competitivitatea sectorului IMM, inovația și digitalizarea în România. Succesul acestor programe va depinde și de abilitatea mediului privat de a se alătura acestor resurse pentru a le potența. Considerăm că piața de private equity și venture capital ar putea câștiga un impuls important prin implementarea cu succes a Componentei 9 din cadrul PNRR și anume, crearea Fondului de Fonduri de Capital de Risc pentru Redresare (REF), administrat de Fondul European pentru Investiții. Ma aștept ca REF să susțină, prin cele 400 milioane de euro capital alocat și prin resursele private adiționale anticipate, înființarea de noi fonduri cu capital de risc ce vor putea cataliza investiții semnificative în economia României, sprijinind întreprinderile mici și mijlocii, companiile cu capitalizare medie, proiectele de eficiență energetică și energie regenerabilă, creând astfel un ciclu virtuos cu impact economic și social benefic“, a observat Horia Manda.
În acest context favorabil, succesul atragerii finanțării alternative este condiționat de crearea unei culturi a startup-urilor, care trebuie să cunoască oportunitățile, să înțeleagă mecanismele de evaluare ale investitorilor în capitalul de risc și să-și adapteze ideile și afacerile pentru a avea acces la finanțare.
,,Impactul implicării capitalului de risc în viața unui startup este complex, permite crearea unei companii, îi asigură expansiunea și atingerea în timp record a unei valori de piață de neimaginat la începutul colaborării. Un exemplu clasic al acestui impact este Facebook, care s-a lansat în 2004, a atras atenția Accel Partners, un investitor de risc, în 2005. S-a listat la bursă în 2012 cu o evaluare de 100 de miliarde de dolari. În timp, relația dintre startup-uri și investitorii de risc s-a rafinat, însă ea depinde puternic de abilitatea antreprenorilor de a-și evalua ideile, resursele și de a-și crea o viziune clară de dezvoltare”, a adăugat Cristina Chiriac.
Intensificarea atragerii capitalului de risc în ecosistemul startup-rilor românești poate avea și un impact puternic asupra Bursei de la București. În arhitectura unei investiții de capital de risc, ieșirea dintr-o companie de portofoliu de succes se face printr-o ofertă publică inițială (IPO), care necesită o bursă activă, interesată și dezvoltată.
,,Prin prezența la Forum, Bursa de la București arată că privește cu real interes furnizorii de capital de risc care o vor folosi ca mijloc de marcare a profitului investiției. Această colaborare poate fi o șansă a investirii capitalului de risc în afaceri limitate la piața locală sau regională, care nu au anvergura globală necesară listării pe Wall Street”, a mai spus Cristina Chiriac.
Dacă vom reuși să atragem și investițiile alternative, vom avea șansa să depășim crizele actuale și să fructificăm oportunitățile existente în economia europeană, a conchis președinta ANAA.
Romanian Venture Forum este inițiat de Asociatia Nationala a Antreprenorilor (ANAA)*, în parteneriat cu CONAF – Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin, susținut de Opera Națională București, Catalyst Romania**, ROPEA***, WINGATE-project și Belgrad Venture Forum, sponsorizat de OMV Petrom și Banca Transilvania.
Evenimentul va fi moderat de către Adrian COJOCARU, jurnalist. Cu mare interes, așteptăm și prezența domnului Nicolae Ionel CIUCĂ, Prim-Ministrul României, ce și-a arătat interesul pentru primul Romanian Venture Forum. Speakerii invitați la eveniment vor fi: Cristina CHIRIAC, Președintă CONAF și ANAA, Doctor în Economie, Antreprenor, Autor, Marius GHENEA, Managing Partner Catalyst Romania, Antreprenor, Angel Investor, Autor, Ramona CHIRIAC, Șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România, Sebastian BURDUJA, Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Horia MANDA, Președinte ROPEA, Jacques DARCY, Director al Departamentului de Management al Mandatelor la European Investment Fund (EIF), Radu HANGA, Președinte Bursa de Valori București, Camelia DRĂGOI, Senior Mandate Management-Equity EIF, Adrian STĂNCULESCU, Partener, Head of Romania la Abris Capital Partners, Omer TETIK, CEO Banca Transilvania, Andrei PITIȘ, CEO & Fondator VectorWatch, Fondator Simple Capital, Adrian ERIMESCU, Cofondator & CEO Imobiliare.ro & Growceanu Angel Investment, Mircea CĂPĂȚÎNĂ, Cofondator SmartBill.ro, Ana-Maria STANCU, CEO Bucharest Promo Robots, Ionuț Cristian CIUBOTARU, Vicepreședinte OMV PETROM Business Development, , Alexandru BOGDAN, CEO RocaX, , Mălin ȘTEFĂNESCU, Președinte TechAngels, Radu GEORGESCU, Fondator Gecad Ventures, , Dan MIHĂESCU, Founding Partner GapMinder Venture Partners, Alin STANCIU, Partener Catalyst Romania, , Aleksandar BIJELIĆ, Președintele Boardului Serbian Venture Network, Pekka MAKI, Managing Partner 3TS Capital Partners, Peter TANCZOS, Managing Partner EuroVentures, Valeri PETROV, Partener Eleven Ventures, Carmen SEBE, CEO Seedblink, Karol LASOTA, Principal Inovo Capital, Agnes PUSKAS, Lead Poject Manager of Wingate (Hungary), Lotte FROST, Communication Manager, Wingate (Norway), Nicoleta MUNTEANU, Vicepreședintă ANAA (Romania). În plus, ni se vor alătura ca membrii ai juriului în competițiile de pitching: Cristian NEGRUȚIU, Founding Partner Sparking Capital, Antonela DRAGOMIR, Investment Manager Catalyst Romania, Gabriel BIRIȘ, Co-Managing Partner Biriș Goran, Alexandru BURCIU, Partener Fortech Investments/Transylvania Angels Network, Alexandru AGATINEI, CEO HowToWEB, Andrei DUDOIU, Fondator Seedblink.