Cityring Development și Evergent Investments încep a treia fază din proiectul Atria Urban Resort, în valoare de 40 de milioane de euro

Cityring Development, în parteneriat cu Evergent Investments, începe construcția celei de-a treia faze din proiectul Atria Urban Resort din nord-vestul Sectorului 1. Valoarea celei de-a treia faze este de 40 de milioane de euro.
Andrada Ghira - mar, 12 iul. 2022, 22:22
Cityring Development și Evergent Investments încep a treia fază din proiectul Atria Urban Resort, în valoare de 40 de milioane de euro

Cea de-a treia fază a proiectului Atria Urban Resort va avea 350 de apartamente, care vor fi finalizate spre sfârșitul anului viitor. Valoarea celei de-a treia faze este de 40 de milioane de euro, potrivit datelor companiei furnizate la solicitarea Economica.net. 

Anul trecut, compania estimase o valoare de 28 de milioane de euro.

Diferența față de estimări anterioare vine din scumpirea materialelor și a manoperei, dar și din introducerea facilităților legate de sustenabilitate și reducerea amprentei de carbon”, ne-au declarat reprezentanți ai dezvoltatorului.

Față de primele două faze, noile blocuri vor avea un sistem propriu de panouri solare pentru prepararea apei calde menajere. În plus, în fiecare apartament vor fi montate, în living, recuperatoare de caldură HRV.

Aceste sisteme de ventilație permit înlocuirea aerului din interior cu aer proaspăt din exterior printr-un proces denumit ”transfer de energie”, astfel încât căldura din aerul de ieșire este folosită pentru a ridica temperatura aerului din exterior pe măsură ce intră în casă, reducându-se astfel consumul suplimentar de energie.

Noile apartamente vor avea ferestre tripan, care reduc consumul de energie, iar parcările vor fi pregătite pentru a permite, în viitor, încărcarea mașinilor electrice.

Atria Urban Resort este un proiect imobiliar dezvoltat pe Șoseaua Chitilei, în vecinătatea Lacului Străulești, de către Evergent Investments, în parteneriat cu Cityring Development, deținut de antreprenorii Liviu și Eugen Lepădatu.

Proiectul se întinde pe nouă hectare și a fost conceput în patru faze de construcție, cu 1.400 de apartamente în total și o valoare totală de 120 milioane de euro.

Prima fază a proiectul imobiliar de amploare, dezvoltat în sectorul 1 al Capitalei, a fost finalizată și vândută integral la începutul anului 2020. Faza a două, cu 398 de apartamente și o zonă cu spații comerciale, are o valoare de aproximativ 35 de milioane de euro și a fost vândută aproape în totalitate. Tot în acest an, Atria demarează proiectarea și autorizarea celei de-a patra faze și ultima a proiectului imobiliar.

Te-ar mai putea interesa și
Banca spaniolă Santander ia în calcul posibilitatea de a-și vinde subsidiara din Polonia
Banca spaniolă Santander ia în calcul posibilitatea de a-și vinde subsidiara din Polonia
Banco Santander SA, cea mai mare bancă din Spania, analizează mai multe opţiuni, inclusiv o posibilă vânzare, a participaţiei la subsidiara sa din Polonia, Bank Polska SA, informează Bloomberg......
Iulian Stanciu (eMAG): Practicile incorecte ale companiilor chineze includ stabilirea de prețuri iluzorii, oferte promoționale false și manipularea pieței
Iulian Stanciu (eMAG): Practicile incorecte ale companiilor chineze includ stabilirea de prețuri iluzorii, oferte promoționale ...
Președintele executiv al companiei eMAG, Iulian Stanciu (foto), a acuzat, marți, la o dezbatere de specialitate, practicile ...
Taxele vamale impuse de Trump afectează 17 state din Africa Subsahariană, printre ele numărându-se unele dintre cele mai sărace țări din lume
Taxele vamale impuse de Trump afectează 17 state din Africa Subsahariană, printre ele numărându-se unele dintre cele ...
Tarifele extinse ale SUA, care intră în vigoare miercuri pentru ţările pe care preşedintele Donald Trump le consideră ...
Majoritatea orașelor din Europa intenționează să cheltuiască mai mult pentru combaterea efectelor schimbărilor climatice – sondaj BEI
Majoritatea orașelor din Europa intenționează să cheltuiască mai mult pentru combaterea efectelor schimbărilor climatice ...
Majoritatea orașelor din Europa intenționează să cheltuiască mai mult pentru combaterea efectelor schimbărilor climatice ...