Au apărut creditele speciale pentru bugetari! Într-o oră ai banii în cont, promite o firmă cu nume de mare bancă
Astfel, pe site-ul www.bcr-romania.ro apare distinct ca o categorie creditată rapid (maxim o oră) – “Creditul pentru salariaţii din sectorul public”. Conform site-ului, bugetarii pot fi creditaţi cu sume de până la 10.000 de lei, rambursabilă în 1 – 12 luni. Condiţia este sa prezinţi fluturaşul de salariu şi buletinul, iar banii pot fi ridicaţi de la sediul firmei sau virati în contul clientului prin transfer bancar. De aceleaşi condiţii beneficiază şi salariaţii din poliţie, armată şi pompieri.
În afara creditelor pentru bugetari, BCR mai oferă şi un credit de pînă la 400.000 de lei, garantat cu maşina proprie, a companiei pe care o reprezinţi sau a unui prieten, dacă acesta vine cu tine la semnarea contractului. Valoarea creditului este stabilită în funcţie de valoarea masinii (evaluată conform DAT şi Audatex), cu o dobândă medie lunară negociabilă. Autoturismul este păstrat în parcul Biroului de Credite Rapide pe perioada derulării contractului de împrumut. Contractul se încheie pe 30 de zile cu posibilitatea prelungirii lunare şi fără un termen limită.
Chiar dacă BCR este înregistrat ca IFN în registrul Băncii Naţionale a României, banca BCR a acţionat în instanţă instituţia financiară nebancară pentru utilizarea numelui.