Au fost atestate 209 produse tradiţionale. Sunt în lucru încă 90 de dosare – MADR

Producătorii români au reuşit să ateste la Ministerul Agriculturii 209 produse tradiţionale, alte 90 de dosare sunt în analiză, iar 130 de documentaţii au fost respinse pentru că nu îndeplineau toate condiţiile impuse de noua legislaţie privind atestarea produselor tradiţionale, scrie Agerpres.
Economica.net - vin, 24 oct. 2014, 12:13
Au fost atestate 209 produse tradiţionale. Sunt în lucru încă 90 de dosare - MADR

‘Până în prezent au fost atestate 209 produse tradiţionale şi mai avem în lucru încă 90 de dosare, dar am respins alte 130 de documentaţii. Termenul până la care producătorii cu atestate vechi mai pot depune dosare pe noua legislaţie este 30 noiembrie 2014. Cu toate acestea, şi după această dată alţi producători care vor să îşi înregistreze un produs la Ministerul Agriculturii, ca fiind produs tradiţional, pot să o facă. Este un proces în derulare. Noi am avut în această perioadă foarte multe întâlniri în ţară cu producătorii pentru a-i ajuta să vină să depună cât mai repede dosarele pentru atestare, dar mai mult nu putem face, nu putem să depunem documentaţii în locul lor. Le-am spus de multe ori că în 9 luni făceam şi un copil, iar ei nu sunt în stare să vină cu un caiet de sarcini’, a declarat pentru AGERPRES Viorel Morărescu, director general în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Produsele tradiţionale atestate până în prezent sunt din toate categoriile alimentare respectiv carne, lactate, fructe, pâine, peşte, băuturi alcoolice, siropuri, dulceţuri etc.

Înainte de intrarea în vigoare a noii legislaţii pentru atestarea produselor tradiţionale, România avea înregistrate 4.400 de astfel de produse tradiţionale şi era, probabil, în Uniunea Europeană, ţara cu cel mai mare număr de produse atestate la nivel naţional.

România deţine un singur produs certificat la nivel european prin indicaţia geografică protejată (IGP), respectiv Magiunul de prune Topoloveni, iar pentru alte două produse demersurile sunt destul de avansate în vederea obţinerii recunoaşterii denumirii de origine protejată (DOP), respectiv pentru Telemeaua de Ibăneşti şi Peşte Novac afumat de Ţara Bârsei.

Specialiştii MADR consideră că România va avea oportunităţi enorme pe piaţa europeană, dacă va reuşi să obţină protecţie pentru cât mai multe produse tradiţionale, oportunităţi legate de piaţă sau pentru obţinerea finanţărilor pentru promovare.

Potrivit datelor MADR, la nivel european, Italia şi Franţa deţin supremaţia cu 296, respectiv 243 de astfel de produse protejate, iar Bulgaria, ţară care a intrat în UE 2007, odată cu România, are trei produse recunoscute cu denumire de origine protejată (DOP) şi 11 cu indicaţie geografică protejată (IGP). Conform legislaţiei europene, produsele tradiţionale mai pot obţine protecţie ca specialitate tradiţională garantată (STG).

La nivel mondial, sunt garantate 1.427 de produse tradiţionale din care în Uniunea Europeană sunt 1.404 produse. Cele mai multe produse protejate, după Italia şi Franţa, se regăsesc în Spania – 205, Portugalia – 139, Grecia – 106 şi Germania – 96.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...